Fotbalul si placerea

Ce s-a pierdut in fotbalul nostru, in ultimele decenii, este placerea jocului.

Mai exact de cind fotbalul s-a transformat dintr-un joc, practicat de toti, inca de pe maidanul scolii, cu mingi de cirpa (mai stiti? facute din ciorapi de bumbac si de lina) ori din cauciuc (mai stiti, vulcanizate pina nu se mai vedea mingea din cauza peticelor), intr-o afacere pe bani grei si trafic de influenta aflat in permanenta rush hour. Nici in alte parti lucrurile nu stau intotdeauna mai bine. Asta se cade s-o recunoastem.

Nu noi am inventat il catenaccio, ci Helenio Herrera. Nu noi am omorit spectacolul in Liga Campionilor, ci Jose Mourinho. Nu noi am dat pe jucatori zeci de milioane de dolari sau euro, ci Real Madrid. Ceea ce am inventat noi - caci am inventat ceva! - tine de latura asa zicind umana: am inventat niste patroni de Club paranoici, care vor sa faca ei echipa si sa indice tactica, sa plateasca prime in loc de salarii, care vor sa faca totul mai putin ce s-ar cuveni sa faca, de pilda un gazon ca lumea ori sa achite obligatiile catre stat; am inventat un sistem prin care FRF si LFP se afla, fiecare, in miinile unui singur om si pentru eternitate; am valorificat la maximum prin acesti diriguitori blaturile, asa incit sa nu se supere nimeni, fiindca oricine poate, ce-i drept, retrograda, dar si promova, fara vreun efort; am inventat un sistem de arbitraj prin care arbitrii nu pot decit sa defavorizeze toate echipele, fiindca isi iau leafa prin cotizarea tuturor patronilor acestora; in fine, am inventat un fotbal care seamana cu baba-oarba sau cu hotii si vardistii in mai mare masura decit cu jocul din copilaria noastra.

Si uite asa, in loc sa joace de placere, fotbalistii nostri fac din placere cu totul alte lucruri: beau, se drogheaza, se afiseaza cu manechine, pierd noptile la discoteca ori ii alearga politia prin tirg cu automobilele lor de mare viteza. Daca nu sint chemati o data la Nationala declara ca nu vor mai veni niciodata; daca nu sint bagati in teren din primul minut, refuza sa intre cind antrenorul are nevoie de ei; uita ca placerea lor ar fi sa bata mingea si-l bat la cap pe antrenor cu pretentiile lor de vedete; acorda interviuri mai cu placere decit alearga pe teren; pe scurt, fac orice mai cu placere decit sa joace fotbal.

In aceste conditii de ce sa ne mai miram ca nationala noastra e cotata cam cit a Somaliei? Sau ca echipele de club nu mai prind nici macar turul intii al cupelor europene, fiind abonate doar la tururile preliminare? Sau ca jucatorii nostri sint solicitati din ce in ce mai rar de cluburi europene si tot mai des de cuburi asiatice? Sau ca au ajuns, cind au ajuns, in Europa, doar la cluburi din ligile a doua si a treia? Sau ca, in fine, pina si la aceste cluburi lustruiesc mai cu placere banca de rezerve decit joaca fotbal?

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe