Promotorii partidei pentru titlul mondial al semigreilor WBC, care ii va opune pe Adrian Diaconu si Chad Dawson, isi disputa organizarea galei.
Partida pentru titlul mondial la box profesionist, care ii va aduce fata-n fata pe romanul Adrian Diaconu si pe americanul Chad Dawson, detinatorul centurii la semigrei, a iscat deja scintei intre cele doua tabere. Atit clubul Interbox, la care este legitimat romanul, cit si grupul Main Events, care il manageriaza pe Dawson, sint interesate sa obtina drepturile de organizare a meciului. Interbox, prin intermediul antrenorului Stephane Larouche, a inaintat deja o oferta reprezentantului lui Dawson, Gary Shaw, cu ocazia Consiliului WBC din Filipine, atunci cind s-a decis ca Diaconu ramine challenger la titlul mondial. Raspunsul se lasa insa asteptat. „Noi i-am facut o oferta tinind cont si de faptul ca el nu are inca un contract semnat cu vreo televiziune, in timp ce noi avem unul. Asteptam raspunsul lui Shaw pina la sfirsitul saptaminii, dupa care trecem la planul B. Daca vom constata ca nu ajungem la nici un acord, vom apela la WBC. Astfel, promotorul care prezinta cea mai buna oferta sa primeasca dreptul de organizare si promovare al acestui meci“, a declarat Larouche.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.