In Soseaua Stefan cel Mare este programat maine-seara, de la ora 20.30, in direct la Kanal D, unul dintre cele mai importante meciuri ale sfarsitului de an in Liga I la fotbal: Dinamo - Rapid. Scapate devreme de orice emotie europeana, cele doua formatii mai au doar grija campionatului intern.

La partida de maine sunt puse in joc nu doar punctele absolut necesare pentru a mentine o distanta decenta fata de liderul CFR Cluj, ci si mult orgoliu si un munte de bani. Fotbalistii campioanei vor imparti suma de 100.000 de euro in cazul unei victorii, iar pentru ca jucatorii Rapidului sa primeasca, pentru un succes, o prima de cel putin 3.000 de euro de caciula, antrenorul Mircea Rednic exercita presiuni asupra patronului George Copos, posesorul „cardului magic”.