Atacantul Fiorentinei a spus ieri ca nu crede o iota din declaratiile facute de fotbalistii lui Van Basten, care afirmasera ca se multumesc si cu un rezultat de egalitate la Constanta.

Tensiunea creste cu fiecare clipa inaintea partidei de sambata. Asta s-a simtit si in glasul lui Adrian Mutu, care a declarat ieri la Constanta ca in nici un caz olandezii nu se vor multumi cu un rezultat de egalitate.

“Au o echipa foarte buna, si chiar daca si ei sufera din cauza accidentarilor, jucatorii care vor intra pe teren sunt deosebit de buni. Nu au cum sa spere intr-un meci egal. E limpede ca vin sa castige, chiar daca au declarat ca remiza ii multumeste”, a spus Mutu.

Lider al generatiei sale, Mutu a reafirmat ca echipa lui Piturca se afla pe un drum bun si experienta dobandita pana acum poate conta in meciuri foarte importante, cum este cel de sambata. “Sigur ca m-as bucura sa mergem in Bulgaria deja calificati. Nu cred ca e cazul sa jucam hazardat cu Olanda, dar nici sa ne aparam excesiv. Sunt mai puternici decat noi, si nu trebuie sa le dam ocazia sa taxeze eventualele noastre greseli. N-am marcat pana acum impotriva Olandei, dar probabil ca a venit timpul sa o facem”, a incheiat Mutu.

Daca jucatorii nostri nu cred ce spun olandezii, adversarii de sambata si-au facut deja planuri pentru a rupe tactica lui Piturca. “Mutu si Chivu sunt cei mai importanti jucatori ai romanilor, iar treaba noastra e sa avem grija pe teren de ei”, a spus Van Bronckhorst.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.