Jocurile din faza grupelor actualei editii a Cupei Mondiale sint un argument in plus pentru o evidenta aparuta in ultimii ani. Echipele din sud joaca mai dinamic, mai tehnic, mai eficient si mai spectaculos. Ramine de vazut, in sferturi, daca si mai pragmatic. De cind acest sport a devenit profesionist, marile, dar si mai putin cunoscutele echipe ale emisferei sudice par a juca un altfel de rugby. Eminamente european ca origini, jocul s-a raspindit cu repeziciune pe toate continentele. De exemplu, federatia argentiniana s-a infiintat in 1899, cea din Fiji, in 1913, iar cea din Japonia, in 1926. Pentru amatorii de statistici, anul infiintarii Federatiei Romane de Rugby este 1931. Se poate spune, fara a gresi, ca acest sport este unul cu raspindire planetara de aproape un secol.

Pina in anii '90, regulamentul international valabil al jocului continea, in al doilea sau paragraf, Declaratia de amatorism. Aceasta prevedea ca „nimeni nu este indreptatit sa pretinda sau sa primeasca recompense sau avantaje materiale ca urmare a participarii sale la joc“. Acesta a fost, pina de curind, spiritul jocului in Europa. In sud, lucrurile s-au miscat altfel. International Rugby Board (IRB) a fost nevoit sa admita un experiment: data fiind popularitatea rugby-ului si a nevoii de sustinere economica a multimii de echipe si jucatori, s-a permis prezenta publicitatii pe stadioane si pe echipamentul jucatorilor. Asa au aparut germenii profesionismului si, o data cu acesta, jocul s-a schimbat. Banii au inceput sa conditioneze dezvoltarea la baza a acestui sport si pregatirea jucatorilor.