45 de minute. Atat a durat mirajul Grupelor Ligii Campionilor pentru campioana. Golul lui Bratu(27), dupa ce l-a depasit la toate capitolele posibile pe Stendardo si valul de emotie rosie din tribune lasau senzatia unei calificari la pas a dinamovistilor. Cum si in fotbal se intampla nenorociri, nu numai in viata, Dinamo a iesit de la cabine pregatita parca pentru un alt meci. Atat le-a trebuit italienilor de la Lazio, care s-au napustit spre poarta lui Lobont, reusind sa marcheze aproape intr-un sfert de ceas 3 goluri. 1-3.

Incredibil, dar adevarat, atat arata tabela in minutul 66, moment pe care Dinamo l-a constientizat tarziu spre finalul jocului. Ce folos pentru rezultatul fantastic de pe Olimpico? Ce folos pentru atata lume adunata in tribune, ce folos? Lazio a jucat 20 de minute la Bucuresti si a marcat 3 goluri, restul le-a alergat intr-un picior macinata de cartonasele rosii din partida tur si cu infirmeria plina, dar a prins trenul spre 10 milioane de euro oferite de UEFA pentru jocurile din Grupele Ligii Campionilor.