Un nou scandal de dopaj este pe cale sa izbucneasca in fotbalul italian. Duminica seara, la sfarsitul meciului dintre Roma si Milan, oficialii federatiei i-au desemnat, prin tragere la sorti, pe cei patru fotbalisti care sa se supuna controlului antidoping.

Unul care, in premiera pentru Serie A, prevedea prelevarea atat de urina, cat si de sange pentru depistarea rapida a eritropoietinei, substanta interzisa atat de in voga in lumea sportului. Cei doi portari ai gazdelor, Curci si Pipolo, s-au supus fara sa cracneasca, in schimb milanezii Gattuso si Pancaro au refuzat sa li se preleveze sange. Opozitia celor doi i-a infuriat, de-a dreptul, pe responsabilii antidoping din fotbalul italian, cu atat mai mult cu cat Gattuso face parte din sindicatul fotbalistilor profesionisti din "Cizma" si este titular incontestabil in "squadra azzurra".

Un nou caz Ferdinand, fundasul lui Manchester United si al nationalei Angliei, care, reamintim, in urma refuzului de a se prezenta la un control antidoping a fost suspendat opt luni, este pe punctul de a se repeta. Asta in conditiile in care Agentia Mondiala Antidoping a semnat un acord cu oficialii Comitetului Olimpic Italian, forul care "pastoreste" inclusiv fotbalul din Serie A, intelegere potrivit careia orice fotbalist care refuza efectuarea unui test risca o suspendare ce poate merge pana la sase luni.