Sport 30 Iulie 2007 01:10
Dupa doua luni de incertitudini, transferul lui Cristian Chivu la Internazionale Milano, singurul club la care capitanul nationalei de fotbal a Romaniei a vrut sa joace incepind cu sezonul 2007-2008, s-a finalizat.
Vineri dupa-amiaza, Chivu a sustinut ultima conferinta de presa la AS Roma, in cantonamentul de la Trigoria, multumind cu aceasta ocazie gruparii romane pentru cei aproape patru ani de colaborare. Aproape de miezul noptii, Chivu a ajuns la Milano, si a luat masa cu directorul sportiv al Interului, Marco Branca. In jurul orei 01.00 noaptea, Chivu si-a pus semnatura pe noul contract cu Internazionale, valabil cinci sezoane de acum inainte. "S-a terminat cum am vrut!", a spus stopperul roman, demonstrind ca alesese de mult gruparea de pe "San Siro". Inter va plati Romei 13 milioane de euro (in trei transe anuale), iar gruparea din capitala Romei s-a ales si cu transferul definitiv al tinarului Andreolli. Simbata, Chivu a efectuat vizita medicala si apoi a urcat in avionul de Anglia, acolo unde formatia lui Roberto Mancini se afla pentru un stagiu de pregatire de o saptamina, care cuprinde o serie de partide amicale contra Valenciei (s-a disputat deja, scor 0-2), cu Arsenal Londra (urma sa se joace aseara) si cu Manchester United (1 august).

Chivu a participat simbata, la Watford, la primul antrenament sub culorile milanezilor, fotbalistul roman fiind prezent alaturi de o serie de jucatori de care Mancini nu s-a folosit in duelul cu Valencia. Este greu de spus ce salariu va avea Cristian Chivu la Inter Milano, insa cu siguranta daca suma vehiculata (4,5 milioane de euro pe sezon) este valabila, atunci inseamna ca resiteanul a facut nu doar un salt calitativ (de la vicecampioana la campioana Italiei), dar si unul financiar, la Roma beneficiind de un venit de maximum 2 milioane de euro pe an, cu tot cu prime. La 24 de ore dupa semnarea contractului cu Inter, Chivu a dat o declaratie care vorbeste de la sine despre tumultuoasa perioada traversata: "In sfirsit, am putut si eu sa dorm bine o noapte!"


Despre autor:

Sursa: 7plus.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.