"Prin aceasta victorie am aratat tuturor ca ne puteam lupta de la egal la egal cu orice scuderie, pe orice circuit", a spus Alonso. Scuderia Renault se afla pe primul loc in clasamentul constructorilor, in timp ce Alonso si Fisichella ocupa primele doua pozitii in clasamentul pilotilor

Pilotul spaniol al echipei Renault, Fernando Alonso, a castigat, ieri dimineata, Marele Premiu de Formula 1 al Malaysiei, a doua etapa a Campionatului Mondial. Alonso, plecat din pole-position, a condus cursa de la Sepang de la un capat la altul, adversarii sai nereusind nici un moment sa-i ameninte pozitia.
Pe locul doi a sosit italianul Jarno Trulli, de la Toyota, in timp ce locul trei a fost ocupat de germanul Nick Heidfeld, de la Williams-BMW.

Multiplul campion mondial, Michael Schumacher, a obtinut la Sepang primele doua puncte in clasamentul pilotilor din acest an, dupa ce a ocupat locul sapte, in timp ce coechipierul sau, Rubens Barrichello, a fost nevoit sa abandoneze in turul 49. Ambele masini BAR - Honda, pilotate de Jenson Button si Anthony Davidson, au abandonat in turul al doilea, in urma unor probleme la motor. In turul 36, s-a produs un acrosaj intre Giancarlo Fisichella (Renault) si Mark Webber (Williams - BMW), soldat cu abandonul ambilor piloti.

Prin victoria de ieri, scuderia Renault se afla pe primul loc in clasamentul constructorilor, in timp ce Alonso si Fisichella ocupa primele doua pozitii in clasamentul pilotilor. "Din punct de vedere fizic, a fost o cursa foarte grea si am realizat cat de mult trebuie sa muncesti pentru a fi pe primul loc. Ma bucur ca am reusit sa castig aceasta cursa. Prin aceasta victorie am aratat tuturor ca ne puteam lupta de la egal la egal cu orice scuderie, pe orice circuit. Totul a mers foarte bine: masina, motorul si pneurile, iar echipa m-a ajutat enorm. Acum, cred ca avem sanse mari sa ne luptam pentru titlu", a spus la conferinta de presa Fernando Alonso.

Renault reprezinta surpriza placuta din acest inceput de sezon. Marea dezamagire a cursei de ieri, dar si a inceputului de sezon il reprezinta echipa Ferrari. Cu numai zece puncte din aceste doua curse, Ferrari a inceput sa munceasca din greu pentru a pune la punct noul monopost. "Locul sapte nu reprezinta, cu siguranta, un motiv de bucurie, dar cred ca astazi am facut totul pentru a obtine un rezultat bun, mai ales ca am plecat de pe locul 13 al grilei de start. In primele tururi mi-am menajat masina tocmai pentru a putea fi mai agresiv pe finalul de cursa, asa ca locul sapte pare rezonabil. Este clar ca nu suntem competitivi, asa ca va trebui sa muncim mai mult pentru a remedia aspectele negative. Dupa aceasta cursa ma voi duce la Mugello pentru a conduce noul F 2005", a declarat multiplul campion mondial, Michael Schumacher.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.