Nr.1: Henry!
Atacantul francez Thierry Henry (29 de ani), golgeterul lui Arsenal Londra, va evolua timp de patru ani la FC Barcelona. Cel mai bun marcator din istoria clubului englez, cu 226 de reusite in 389 de partide, costa gruparea catalana 24 de milioane de euro, plus un bonus de 3 milioane de euro daca Barça va cistiga Liga Campionilor (2007-2008). Henry va avea un salariu in Spania de 10,4 milioane de euro pe sezon. Thierry Henry va semna contractul si va fi prezentat oficial in cursul zilei de azi.

Nr.2: Chivu?
Cotidianul catalan "Sport" a anuntat ieri ca FC Barcelona a decis sa mareasca la 14 milioane de euro oferta pentru fundasul Cristian Chivu. "AS Roma nu vrea jucatori, astfel ca Barcelona a decis sa mareasca oferta la 14 milioane de euro. In ciuda acestui lucru, clubul italian nu pare dispus sa accepte o oferta mai mica de 18 milioane de euro. Desi exista un acord total si absolut cu impresarul jucatorului si chiar cu fundasul, AS Roma n-ar prea vrea sa faciliteze plecarea fundasului la gruparea catalana", scrie Sport. Potrivit ziarului, FC Barcelona are termen limita pina miercuri pentru a incheia "operatiunea Chivu". Cotidianul madrilen "Marca" a notat, in schimb, ca transferul lui Chivu ar putea fi anuntat chiar astazi, avind in vedere ca Barça si Roma ar fi ajuns la o intelegere pentru suma de 12 milioane de euro, plus cedarea pe "Olimpico" a francezului Giuly.