Sebastian Ghita, patronul echipei de baschet Asesoft Ploiesti, a apreciat ca va cheltui aproape 300.000 de euro pentru organizarea acestui eveniment

Ieri s-a stabilit: turneul Final Four Pan-European al FIBA Europe Cup va avea loc, in perioada 9-10 aprilie, la Sala Sporturilor Olimpia din Ploiesti. La acest turneu participa echipele Asesoft Ploiesti, Dinamo Moscova, Bandirma Banvit si Lokomotiv Rostov.

"Dupa eforturi extraordinare am reusit sa obtinem organizarea la Ploiesti a turneului. Sunt convins ca organizarea va fi la inaltime, iar sansele noastre au crescut, avand in vedere ca vom juca pe teren propriu. Aducerea si organizarea turneului ne-au costat intre doua sute si trei sute de mii de euro, dar cred ca merita investitia", a declarat, ieri, patronul gruparii ploiestene, Sebastian Ghita, cel mai important finantator al baschetului autohton.

In privinta programului, se stie ca Asesoft va juca, in semifinale, in compania formatiei turce Bandirma Banvit, in cealalta semifinala urmand sa se intalneasca echipele ruse Lokomotiv Rostov si Dinamo Moscova. Initial, Asesoft trebuia sa joace in semifinala cu Lokomotiv Rostov, dar regulamentul competitiei exclude posibilitatea ca in finala sa se intalneasca doua formatii din aceeasi tara. "Sansele noastre au crescut considerabil, atat pentru a juca finala, cat si pentru a castiga competitia. Faptul ca am ajuns pana aici este un vis frumos, in care merita sa credem in continuare", a mai apreciat Sebastian Ghita.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.