Nationala Romaniei a reusit, dupa numai patru zile, o noua victorie in fata Sloveniei, scor 2-0. Fotbalistii lui Victor Piturca au controlat jocul din primul pana in ultimul minut, chiar daca scorul a fost deschis abia in minutul 41, cand Mutu a trimis cu capul in poarta slovena o centrare perfecta venita de la Paul Codrea.

Atacantul Fiorentinei a mai avut inca doua, trei ocazii, insa a ratat destul de usor. Al doilea gol a fost marcat, in minutul 70, printr-un superb voleu, de Contra. De partea cealalta, slovenii au excelat prin faulturi, fotbalul parand ca este totusi un sport pe care mai au inca mult pana sa-l stapaneasca indeajuns de bine.

Meciul presedintilor. Traian Basescu, presedintele Romaniei, a tinut neaparat sa fie prezent pe stadionul "Dan Paltinisanu", la meciul de aseara. seful statului a ajuns la Timisoara cu 30 de minute inante de startul partidei si a pronosticat, la intrarea in arena, ca elevii lui Victor Piturca se vor impune lejer. "Batem sigur, cu 2-0", a spus Traian Basescu, inainte de fluierul de inceput al meciului. Basescu a luat loc la tribuna oficiala a stadionului, alaturi de oficialii FRF. Nici jucatorii oaspeti nu au fost uitati de presedintele lor. Chiar daca nu i-a incurajat din tribunele stadionului de pe Bega, primul om al statului sloven a fost alaturi de fotbalistii lui Matjaz Kek. Potrivit jurnalistilor sloveni, Janez Drnovsek le-a transmis fotbalistilor mesaje de incurajare inaintea disputei de aseara.

Basescu, "Mama Omida". "Mutu va da gol", a spus seful statului, inainte sa urce in tribuna. Premonitia presedintelui Traian Basescu s-a implinit in minutul 41, atunci cand vedeta Fiorentinei a marcat in poarta lui Samir Handanovic.

Plesan, huiduit de tot stadionul. "Tricolorii" au fost aplaudati la scena deschisa in momentul in care au patruns pe gazon. Capitanul Cristi Chivu a fost prezentat de la statia de amplificare a arenei ca fiind "originar din Banat", Paul Codrea, "timisorean suta la suta", iar Zicu "viitorul jucator al lui Poli Timisoara". Singurul fotbalist din lotul nationalei intampinat cu ostilitate a fost chiar un fotbalist al lui Poli. Mihaita Plesan a fost huiduit copios de cei aproximativ 20.000 de suporteri, asa cum s-a intamplat si la antrenamentul de duminica seara.

Bisnitarii au iesit in pierdere. Meciul de la Timisoara nu a reprezentat o afacere pentru bisnitari, care mai degraba s-au pacalit cumparand bilete si sperand sa le vanda la suprapret. Daca in cazul altor partide, acestia scoteau bani "frumosi" din specula cu tichete, la jocul de aseara au iesit in pierdere. Pentru a limita proportiile pagubei, bisnitarii vindeau bilete la tribuna zero cu doar 80 RON, in contextul in care oficial ele au costat 250 RON.

Federalii, injurati. Scandalul biletelor a provocat o scadere a popularitatii oficialilor Federatiei Romane de Fotbal, si asa nu foarte iubiti in tara. Pentru a evita reactiile necontrolate ale fanilor, directorul general al FRF, Ionut Lupescu si seful Relatiilor Internationale din cadrul FRF, Florin Prunea, au venit la stadion cu ore bune inainte de inceputul partidei. Desi acestia au dat nas in nas cu un grup de suporteri, au "scapat" fara a fi admonestati. Totusi, suporterii echipei nationale nu i-au iertat in timpul jocului si au scandat de mai multe ori "FRF, m..e FRF"!

Dragomir s-a batut cu Gigi... in pronosticuri. Dumitru Dragomir, presedintele LPF, si stelistul Gigi Becali s-au intrecut in pronosticuri. Latifundiarul din Pipera a comentat faptul ca elevii lui Victor Piturca se vor impune fara probleme. "Am venit ca la spectacol. N-am nici un fel de emotii. Este timpul sa ne calificam la un turneu final", a spus Becali. Dragomir, in schimb, a prezis un scor mai strans: "Cred ca batem cu 1-0", a zis cel supranumit "Oracolul din Balcesti". Dupa cateva secunde, Mitica si-a schimbat pronosticul: "Am incredere in baieti. Le dam de la trei in sus".

Romania 2 - 0 Slovenia

Lobont 7
Contra 7
Tamas 7
Goian 7
Rat 6
Chivu 6
Codrea 6
Fl. Petre 6
Mutu 8
Zicu 6
Marica 6

Antrenor: Victor Piturca

Zicu (60 Rosu 6), Fl. Petre (76 Nicolita 6), Codrea (79 Plesan)

Handanovic 6
Ilic 5
Jokic 5
Mavric 5
Morec 5
Nastia Ceh 5
Komac 5
Vrsic 5
Zlogar 5
Birsa 5
Lavric 5

Antrenor: Matjak Kek

Birsa (55 Novakovic 5), Zlogar (77 Sukalo), Jokic (83 Filekovic)

Au marcat: Mutu (41), Contra (70).
Arbitri: Alon Yefet 7 - Samuel Shtaif 7, Dani Karasikov 7(toti din Israel)


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.