"Pana la urma, nu conteaza daca joc sau nu. Important e sa luam, ca si la ei, cele trei puncte. Ca, pana la toamna, cand vom intalni Belarus si Olanda, mai e timp, chiar de facut calcule despre sansele la calificare. Oricum ai lua-o, meciul e important. Mai ales dupa victoria de la ei de-acasa. Avem, s-a vazut, o echipa mai valoroasa, un lot mai valoros, aici ma includ si pe mine. Eu, totusi, vad un meci dificil, paradoxal, tocmai pentru ca i-am invins la ei acasa. Partida trebuie tratata cu seriozitate. Si daca nici nea Piti nu trateaza orice partida cu seriozitate, atunci cine'


Simti o oarecare calificare la EURO?

De aceea jucam, sa ne calificam. Mai sunt cateva meciuri de jucat, dar parca miroase a flori de tei si a calificare. Sanse avem mari, prima din ele de valorificat acum, la Timisoara. Sa nu uitam, sa nu uitati, ca meciul cel mai dificil il avem, totusi, acasa. Eu cred, trecand peste Slovenia, ca putem invinge. Atunci, la meciul cu Olanda, se va decide mai totul. Calificarea la Europene ar fi ca un trofeu pentru un jucator care anul acesta nu a luat nimic. Cu TSKA Sofia am ratat si campionatul si Cupa. Mai ramane sa ma bucur pentru titlul lui Dinamo? Joc la TSKA si la echipa nationala a Romaniei!