"Daca pleaca Razvan Lucescu, aduc un antrenor portughez", a afirmat George Copos, desconspirind intentiile sale cu privire la banca tehnica a echipei.
Firesc, patronul Rapidului nu s-a referit la Jose Mourinho, desi in ultima vreme are un apetit marit de a rosti nume extravagante, precum Cristiano Ronaldo ori Kaka. Chiar daca va parasi Chelsea Londra in aceasta vara, se pare ca Mourinho are portile inchise in Giulesti, asta pentru ca preferatul lui George Copos pare a fi Jose Peseiro. Interesant este ca portughezul Peseiro a fost coleg pe bancile scolii de antrenori cu Jose Mourinho, amindoi absolvind in aceeasi promotie. Peseiro a fost antrenor la Sporting Lisabona, in 2005, echipa cu care a ajuns pina in finala Cupei UEFA, pierduta, insa, in fata rusilor de TSKA Moscova, chiar pe "Jose Alvalade".

Fost "secund" la Real Madrid (2003/ 2004), in perioada in care "principal" era Carlos Quieroz (actualul asistent al scotianului Alex Ferguson la Manchester United), Jose Peseiro este momentan liber de contract, negociind totusi preluarea echipei Panathinaikos Atena. Vazut de presa portugheza drept un tip conflictual (l-a dat afara din echipa pe brazilianul Fabio Rochemback, la Sporting), Jose Peseiro poate prelua Rapidul in vara, dupa plecarea lui Razvan Lucescu.


Despre autor:

Sursa: 7plus.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.