Aminarea partidei Steaua-Villarreal, din "16"-imile Cupei UEFA, a provocat o serie de probleme organizatorice cu care, pina acum, nici o echipa romaneasca nu s-a mai confruntat. Pentru a le clarifica, am solicitat ieri lamuriri de la Mircea Sandu, presedintele FRF si observator UEFA de peste un deceniu.

Domnule Mircea Sandu, cea mai importanta problema aparuta joi ar fi cea a biletelor.
Regulamentul UEFA prevede ceva in acest sens?
Nu. UEFA lasa la latitudinea cluburilor organizatoare solutionarea acestei situatii.
I
n situatii similare, alte cluburi din Europa cum au procedat?
In principiu, s-a intrat pe baza acelor "cotoare" ramase de la bilete. Dar aici e ceva deosebit, o problema mult mai grea, pentru ca din cite am inteles foarte multi oameni si-au aruncat biletele dupa intrarea pe stadion.

Ce solutii regulamentare ar fi?
In mod normal, nu se mai pot scoate la vinzare alte bilete. O posibilitate ar fi sa se permita intii accesul celor care au pastrat "cotoarele", iar apoi sa se deschida portile pina cind stadionul se umple la 90 la suta din capacitate, atit cit permite UEFA.

E regulamentar sa se joace ambele manse intr-un interval de patru zile?
Da, UEFA poate hotari orice.

Cine suporta cheltuielile suplimentare ale spaniolilor?
Daca ninsoarea s-ar fi pornit inainte ca Villarreal sa plece din Spania, iar Steaua n-ar fi anuntat din timp, cheltuielile ar fi fost impartite in mod egal intre cele doua cluburi. Dar asa, in situatia data, Villarreal va plati tot.

Cei de la LPF au reprogramat meciurile stelistilor...
E cam devreme pentru asa ceva. Intii trebuie sa vedem daca Steaua se califica.

Asa spun si cei de la Liga. Cum veti proceda in eventualitatea calificarii?
E foarte dificil sa va raspund acum... Singurele date ramase libere ar fi cele din calendarul nationalei. Dar eu zic sa asteptam intii si sa vedem ce se intimpla, apoi vedem ce-i de facut.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.