Ce incasari de la UEFA rateaza Dinamo Bucuresti pentru ca nu intra direct in faza grupelor Ligii Campionilor? Iata o intrebare care macina nu doar grupul de investitori dinamovisti, dar si pe marea masa de suporteri.

Sa admitem ca Dinamo nu va reusi sa se califice in faza grupelor dupa dubla din turul III preliminar, cu atit mai mult cu cit nu va fi cap de serie, iar posibilii adversari sint bine cotati. In aceasta situatie nefericita, pierderile campioanei Romaniei sint cuprinse intre 4,4 milioane de euro si 11,6 milioane de euro. Daca se vor pastra cotele din sezonul 2006-2007 alocate de catre organizatori - desi UEFA sporeste, an de an, fondurile - atunci un calcul simplu arata ca formatia din Stefan cel Mare a pierdut sansa de a receptiona, "la sigur", 4,4 milioane de euro. Suma reprezinta prima pentru prezenta in grupe. Ea se imparte astfel:

2.000.000 de euro - bonus care se acorda echipelor calificate direct in grupele Champions League.
2.400.000 de euro - bonus primit de fiecare echipa calificata in grupe pentru disputarea celor sase partide jucate, trei pe teren propriu, trei in deplasare.
4.400.000 de euro total

Daca in cele sase partide jucate in grupe, Dinamo ar fi reusit sa obtina si rezultate - cazul Stelei, in editia 2006-2007 - primele venite de la UEFA s-ar fi majorat astfel:

600.000 de euro - bonus pentru o victorie contabilizata in faza grupelor Champions League.
300.000 de euro - bonus pentru un rezultat de egalitate obtinut in faza grupelor Champions League.

In actuala editie a Ligii Campionilor, Steaua a inregistrat o victorie (4-1 cu Dinamo Kiev) si doua remize (cu 1-1 cu Lyon si 1-1 cu Dinamo Kiev), primind astfel un bonus de 1,2 milioane de euro. Admitind ca si Dinamo ar fi reusit aceleasi rezultate, la cele 4,4 milioane de euro acordate pentru prezenta in grupe s-ar fi adaugat primele pentru rezultate, iar premiile ar fi ajuns la valoarea de:
5.600.000 de euro

O alta sursa de venit este reprezentata de vinzarea biletelor + publicitatea de pe stadion. In editia 2006-2007, Steaua a prins doua meciuri tari in Ghencea, cu Olympique Lyon si Real Madrid. Partida cu Lyon ar fi adus incasari de 1 milion de euro, iar confruntarea cu Real Madrid a insemnat, se pare, o reteta de 1,5 milioane de euro. Cu siguranta, daca Dinamo ar fi fost prezenta in grupe, ar fi infruntat cel putin doi giganti ai fotbalului european. Cum partidele s-ar fi jucat pe arena "National", Dinamo ar fi putut obtine o reteta cumulata de 5 milioane de euro care, adaugata celor 5,6 milioane (bonus de calificare + bonus de prezenta la cele sase partide + premieri pentru rezultatele obtinute) ar fi insemnat:
10.600.000 de euro

Pe parcursul editiei 2006-2007 a cupelor europene, UEFA a descoperit un surplus de 90 de milioane de euro in bugetul alocat initial participantelor in Liga Campionilor si Cupa UEFA. Astfel, fiecare echipa prezenta in aceste competitii, in functie de performantele obtinute, s-au mai ales cu cite un bonus. Pentru ca a jucat in faza grupelor Champions League, Steaua a mai primit 1 milion de euro. Cine poate spune cu siguranta ca povestea nu se va mai repeta si in editia 2007-2008? Astfel, cu noroc, Dinamo ar fi putut ajunge la un total al incasarilor de:
11.600.000 de euro


Despre autor:

Sursa: 7plus.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.