Doi jucatori din prima garnitura, trimisi sa se pregateasca cu echipa a doua. Plus amenzi in valoare totala de 8.000 de dolari. Acestea erau pedepsele pe care Adrian Mititelu le dictase duminica, la o zi distanta de egalul cu iesenii, lui Saceanu, Dina, Ciuca, Girla, Rose si Baird.

Vazind ca nu e de glumit cu furia patronului, luni seara, intregul contingent de jucatori s-a prezentat spasit la biroul finantatorului pentru a-si prezenta scuzele vizavi de faptele comise. Intr-un moment de marinimie, Mititelu le-a transmis ca, oricum, era pregatit sa le acorde iertarea.

"Pentru ca ne aflam in Saptamina Mare, am primit un impuls de la Dumnezeu, care m-a determinat sa iau aceasta masura. Se apropie Invierea Domnului si trebuie iertate toate pacatele", si-a argumentat patronul decizia, dar a avertizat: "Daca vor recidiva, pedeapsa va fi de zece ori mai mare. Depinde de ei daca vor aprecia acest gest".

Altfel, ieri, clubul oltean a achizitionat un microbuz Mercedes, care, pina la ora jocului cu CFR Cluj, va fi transformat in magazinul mobil al echipei. De asemenea, arena Ion Oblemenco a fost dotata cu o instalatie performanta de sonorizare de 2000W.


Despre autor:

Sursa: Cotidianul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.