Razvan Lucescu este extrem de multumit de felul in care echipa sa a inceput sirul meciurilor oficiale din acest an si spune ca elevii sai se vor impune in partida cu Craiova.

Ionel Ganea este refacut complet si poate juca azi.
Dupa doua victorii consecutive si o evolutie care a recomandat- o drept cea mai in forma echipa rom"Universitatea este o echipa in crestere. Presedintele Mititelu, prin atitudinea sa, a creat o emulatie deosebita, si asta se pare ca ii ajuta pe jucatori. Oltenii nu sint inca foarte linistiti, dar, cu siguranta, valoarea echipei si jocul prestat le dau o oarecare certitudine a faptului ca pot termina campionatul pe un loc superior celui ocupat in prezent. Craiova este o echipa artagoasa, mult schimbata in bine de la venirea lui Stefan Stoica", a declarat Razvan Lucescu.

In ciuda aprecierilor facute la adresa adversarilor, antrenorul giulestean crede ca Rapid este echipa mai puternica si ca va iesi invinga- toare in disputa din aceasta seara: "Traversam o perioada foarte buna si avem forta sa cistigam aceasta partida". Increderea lui Lucescu junior este cu atit mai justificata, cu cit va avea la dispozitie si jucatorii pe care nu a putut conta in primele doua meciuri din acest an.

Golgeterul Ionel Ganea este refacut suta la suta dupa accidentarea de la spate si va putea fi introdus fara probleme in garnitura de start, iar Viorel Moldovan este si el apt de joc dupa ce, in meciul din Cupa, contra Argesului, a fost indisponibil. Singurul semn de intrebare planeaza asupra lui Nicolae Grigore, insa mijlocasul are sanse mari sa fie recuperat pina la ora partidei.

MASURI. "Costum pentru Ganea"

Vicepresedintele Craiovei, Silvian Cristescu, s-a aratat ieri extrem de optimist in perspectiva partidei de astazi: "Pe rapidisti i-am cam batut de fiecare data, mai ales la Craiova. Tin minte ca, atunci cind eram in mai mare foame de puncte, venea meciul cu ei si ne reveneam". In privinta lui Ionel Ganea, cel care in tur le-a marcat oltenilor nu mai putin de patru goluri in tricoul lui Dinamo, Cristescu a declarat: "Ce masuri sa luam? Poate pentru vreun costum".

Iau atitudine!

Oficialii Universitatii, in frunte cu presedintele Gheorghita Geolgau, au tinut sa-si exprime public nemultumirile vizavi de modul in care comisiile FRF au ales sa judece litigiile in care au fost implicati: "S-au comis abuzuri grave. Se dau decizii dupa interese si, daca cerem explicatii, ne paseaza de la unii la altii. De cind Tuculeanu este in fruntea CAF, se intimpla numai rele. Oficial, aceste comisii apartin de FRF, dar, in realitate, tot Liga dicteaza. Daca Mitica Dragomir are ceva cu noi, sa ne spuna. Ne vom adresa FIFA si vom cere anchetarea acestor lucruri necurate si pe cale civila".


Despre autor:

Sursa: Cotidianul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.