"De multe ori, la noi, ei sunt figurile principale intr-un meci de fotbal si au tinut mortis sa o faca si la meciul acesta. La Goian a fost penalti si nici la Iacob nu a fost ofsaid. Ambele goluri au fost valabile. Noi incercam sa ne facem in continuare treaba, dar este foarte greu in conditiile in care arbitrii nu te lasa sa faci cum vrei", a spus Olaroiu.

Cosmin Olaroiu considera ca nu toate loviturile libere de care a beneficiat Steaua in partida de la Oradea au fost corect acordate si a subliniat ca maniera de arbitraj a brigazii conduse de Lucian Dan a contribuit la cresterea tenisunii in acest meci presarat cu duritati si soldat cu eliminarea a doi jucatori, Mirel Radoi de la Steaua si Daniel Chirita de la UTA. "Nu toate loviturile libere pe care le-am primit au fost corecte, pentru ca centralul pur si simplu nu mai stia ce fluiera. Maniera de arbitraj a enervat pe toata lumea", a punctat Olaroiu.

Antrenorul stelist a mai spus ca arbitrii de la meciul cu UTA ar trebui sa fie sanctionati de Comisia Centrala a Arbitrilor (CCA) fara ca FC Steaua sa depuna vreun memoriu: "Nu sunt eu in masura sa depun memoriu, insa comisia de arbitraj ar fi trebuit sa vada si jocul de astazi si ultimele pe care le-a jucat Steaua cu jucatori eliminati, dar din pacate nu le-a vazut si cred ca nu-l va vedea nici pe acesta".

Cosmin Olaroiu s-a aratat nemultumit de starea suprafetei de joc de pe stadionul Municipal din Oradea, afirmind ca acesta este singurul motiv pentru care regreta ca s-a ales acest oras pentru disputarea partidei cu UTA. "Am jucat pe un teren impracticabil, pe care era greu sa construiesti, dar am jucat ceea ce am putut. Singurul lucru de care imi pare rau ca am ales Oradea este terenul. Pe un alt teren poate ca altfel am fi putut construi", a mentionat Olaroiu, subliniind ca si in acest meci s-a simtit lipsa lui Nicolae Dica, fotbalist care va fi indisponibil pina la finalul sezonului, dupa ce a fost operat la genunchiul drept pentru a-i fi reconstruit un ligament.

Intrebat daca isi simte postul amenintat dupa remiza din partida cu UTA, Olaroiu a raspuns: "Ce mai conteaza postul de antrenor intr-o situatie ca asta?".


Despre autor:

Sursa: Cotidianul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.