Prezent ieri la Sala Giulesti, unde a sustinut un simpozion pe tema "Combaterea rasismului si discriminarii in fotbal", patronul giulestenilor, George Copos, a criticat vehement jocul ciinilor din dubla cu Benfica. "Dinamo avea obligatia sa aduca cele sase puncte Romaniei, dar, dupa cum au evoluat cu Benfica, am vazut ca nu prea au inteles acest lucru. Asa cum si noi si Steaua am facut-o in 2006, asa ar fi trebuit sa procedeze si ei", a spus pentru inceput oficialul din Grant.

Copos a adus apoi si argumente: "Pai atit Hertha, cit si Hamburg, echipe pe care noi le-am eliminat in sezonul trecut, erau mult mai puternice decit portughezii. Vai de capul lor daca nu au putut sa bata o echipa asa slaba si nu au reusit sa aduca nici macar un punct. Sint furios pe Dinamo. E inadmisibil sa nu faci nici macar un egal".

Dupa ce i-a vazut la lucru pe elevii lui Mircea Rednic, boss-ul lui Rapid a tras concluziile: "Rapid i-ar fi mincat pe cei de la Benfica, daca ar fi fost pe teren in locul lui Dinamo. Nu-i nimic, o sa-i mincam noi pe ciini in campionat".

Apoi, George Copos a schimbat tonul si le-a impartasit citeva din filosofiile sale juniorilor prezenti: "Ca sintem rapidisti, stelisti sau ciini dinamovisti, cu totii reprezenta m o singura rasa umana si trebuie sa fim cit mai buni".

Ganea, incert pentru Poli

Citeste si:

Atacantul alb-visiniilor, Ionel Ganea, a lasat ieri sa se inteleaga ca sint sanse mari sa nu fie pe teren la partida de miine de la Craiova din cauza unei intinderi la spate: "Nu este vorba de ceva grav, voi fi alaturi de echipa pentru meciul cu Poli, insa nu stiu inca daca voi putea juca". Altfel, George Copos i-a vizitat la prinz pe fotbalistii giulesteni la Pro Rapid, si le-a transmis sa aiba incredere in fortele proprii si sa fie uniti in perspectiva debutului de retur.

" RAZVAN LUCESCU (antrenor Rapid):" Rapid a eliminat anul trecut echipe valoroase in UEFA si nici noi nu aveam meciuri in picioare. Asta nu e o scuza."

GEORGE COPOS (finantator Rapid):" Nu ma intereseaza daca Sahtior a pus ochii pe Razvan. El va ramine mai multi ani la Rapid, pentru ca a construit aici un grup puternic."

POLI TIMISOARA. Cu acte in regula

Ieri, Poli si-a prezentat oficial ultimele trei achizitii, in prezenta directorului executiv, Gheorghe Chivorchian. Acesta s-a declarat incintat de Shroj, Abiodun si de Matei: "Toti trei sint jucatori valorosi si am incredere ca vor realiza multe lucruri frumoase la Timisoara". Ex-bancarii au rasuflat usurati ca vor putea sa evolueze intr-un meci oficial, din nou, dupa o pauza de opt luni si sint apti pentru a debuta la Poli chiar in partida de miine cu Rapidul.