Ciinii sint aproape sa rezolve si problema concurentei in atac. Mircea Rednic le pregateste o surpriza lui Danciulescu si Niculescu, iar aceasta este aducerea unui virf de nationala. Alesul este ecuadorianul Darwin Wila Deivis Caicedo, de la echipa de prima liga Elemec.Sud-americanul va ajunge marti sau miercuri in cantonamentul din Portugalia.

Dinamo va mai achizitiona un atacant in aceasta pauza competitionala. Si, asa cum Mircea Rednic afirmase de mai multe ori, e chiar vorba de un jucator de nationala. Numele sau este Darwin Caicedo si a jucat ultima oara la Elemec, in prima liga din tara sa, Ecuador. Site-ul www.cre.com.ec publica inca chiar declaratii ale fotbalistului, care confirma faptul ca va juca la o echipa din Romania.

"Nu stiu inca numele formatiei la care voi evolua, dar e cert ca este una dintre numele importante ale acestei tari. Marti sau miercuri voi ajunge in Portugalia, acolo unde este cantonamentul lor, si voi semna contractul", a spus Darwin, pe site-ul respectiv. Atacantul a devenit un obisnuit al nationalei tarii sale in ultima vreme, marcind chiar golul victoriei intr-o partida a Ecuadorului impotriva celor din Honduras.

Numai ca exista si o problema care ar putea interveni in reusita transferului sau la ciini. Darwin trebuie sa-si rezolve litigiul cu formatia din tara sa, Macara. Sud-americanul semnase deja pentru aceasta echipa in momentul in care a aparut oferta ciinilor. "Da, am semnat cu Macara, dar in contract este o clauza prin care eu pot pleca in caz ca apare o oferta din Europa", a spus jucatorul de 23 de ani in presa ecuadoriana.

A fost aproape de Hertha

In 2004, Darwin Caicedo era una dintre stelele in devenire ale fotbalului din tara sa. El a ajuns in Germania, la Hertha Berlin, dar sederea sa la echipa respectiva a fost de scurta durata, intorcindu-se in Ecuador din cauza unor probleme personale. Nemtii nu l-au uitat insa si, la inceputul lui 2006, a fost cautat de Bayer Leverkusen, dar transferul nu s-a mai perfectat. Presa ecuadoriana scrie ca jucatorul a mai avut oferte din Ucraina si din Turcia.

I se spune Schija!

La fel ca toti jucatorii din tara sa, Darwin Caicedo are si el o porecla. Aceasta nu este una noua pentru Romania, fiind purtata de un fotbalist chiar in mare forma in aceste zile. Sud-americanului i se spune Schija, asa cum era numit si Sergiu Radu, actualul golgeter al lui Cottbus. Numai ca lui Radu i se spunea asa din cauza fizicului sau, in timp ce ecuadorianul si-a dobindit acest nume datorita vitezei sale si a modului in care "intra" in fundasii adversi.

Au spionat Benfica

In fata lui Mircea Rednic si a lotului dinamovist, Benfica s-a impus in fata lui Belenenses, 2-1, si a urcat pe locul secund in campionat, la cinci puncte in plasa liderului FC Porto, care s-a impiedicat la Leiria, 0-1. Rui Costa a pasat decisiv la ambele goluri, reusite de Simao Sabrosa si Luisao. Gazdele au redus din diferenta in minutul 87, prin mijlocasul Silas. Antrenorul Fernando Santos a trimis pe teren urmatoarea formatie: Quim - Nelson, Luisao, Anderson, Leo - Petit, Katsouranis, Rui Costa (Manu 85) - Simao, Karagounis (Beto 93) - Nuno Gomes (Mantorras 91). "Simao si Rui Costa au fost impresionanti. Benfica e o echipa tare", a spus Rednic, la final.

Victorie pentru Dinamo II

Echipa antrenata de Cornel Tilnar a sustinut, ieri, la Brasov, o partida amicala in compania celor de la FC Ghimbav. Dinamovistii au reusit sa se impuna la limita, scor 1-0, prin reusita din minutul 65 a lui Paun, ultimul fotbalist transferat de formatia din Liga a III-a. Partida s-a disputat pe durata a doua reprize de cite 40 de minute.

UEFA. L-au ales pe Vranjkovic

Clubul din Stefan cel Mare trebuie sa trimita lista cu juca- torii pe care ii va folosi in Cupa UEFA pina la data de 1 februarie, insa Mircea Rednic are o dilema pe care trebuie sa o rezolve foarte repede. Tehnicianul trebuie sa aleaga ultimul fotbalist care poate fi trecut pe lista. Cum plecarea lui Lucian Goian i-a facut loc lui Smirnovs, iar Bogdan Lobont a fost preferat intre buturi in detrimentul letonului Romanovs, ultima necunoscuta este legata de doi fotbalis ti: Silviu Balace sau bosniacul Vojislav Vranjkovic?

Se parea ca primul va fi ales, deoarece a fost folosit in toate partidele amicale de pina acum, in timp ce bosniacul nu a reusit sa debuteze in tricoul alb-rosu, din cauza unei accidentari. Pe ultima suta, insa, sfatuindu-se si cu Borcea, antrenorul il va alege pe mijlocasul bosniac, urmind ca pe banda stinga sa ramina doar Cristi Pulhac. Singurul lucru care poate schimba aceasta varianta e legat de legitimarea cit mai rapida a ultimei achizitii, ecuadorianul Caicedo.


Despre autor:

Sursa: Cotidianul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.