Jucatorul brazilian Ronaldo a efectuat ieri vizita medicala la clubul AC Milan, in vederea transferului la formatia antrenata de Carlo Ancelotti. "Sunt fericit ca am ajuns in Italia, chiar daca sunt inca jucatorul lui Real Madrid. Sper sa ma descurc bine in tricoul noii mele echipe. Madridul a fost un iad pentru mine, iar lucrul alaturi de Fabio Capello a fost un cosmar", a declarat viitorul atacant al "diavolilor".

Dupa incheierea vizitei medicale, brazilianul a spus ca rezultatele testelor efectuate au fost bune si ca se bucura de revenirea la Milano, oras unde a mai locuit in timpul cand evolua la Internazionale, marea rivala a lui AC Milan. Tranzactia dintre AC Milan si Real Madrid se va finaliza cel mai probabil luni, cand vicepresedintele italienilor, Adriano Galliani, se va deplasa in Spania pentru a trata cu oficialii lui Real Madrid.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.