Vicecampioana Spaniei, Real Madrid, a inregistrat o noua infrangere, duminica seara, in fata modestei Deportivo La Coruna (0-2), locul 15 inaintea acestui meci in Primera Division. A fost partida in care au debutat doua dintre noile achizitii ale madrilenilor Gago (18 milioane de euro) si Marcelo (6 milioane de euro). Noile transferuri ale lui Real Madrid nu au reusit sa scoata echipa din pasa neagra cu care a incheiat anul 2006. Pe arena "El Riazor" din La Coruna, Real, cu Fernando Gago la primul sau meci pentru galactici, s-a facut de rusine.

Capdevila (min. 9) si Cristian Hidalgo (min. 55) au marcat pentru Deportivo golurile unei victorii neasteptat de lejere. Practic, oaspetii au contat doar printr-o bara a lui Emerson si prin alte cateva ocazii. Mult prea putin pentru un club care a cheltuit numai in acest sezon 100 de milioane de euro pe jucatori care sa se alature vedetelor Beckham, Robinho sau Raul. De altfel, presa fidela madrilenilor a taxat tocmai lipsa de inspiratie a conducatorilor de pe Bernabeu. "100 de milioane pentru asa ceva", a titrat cotidianul "AS", enumerand lista de jucatori achizitionati in prima parte a acestei stagiuni.