Dupa o perioada de incertitudini, care dureaza de aproape doua saptamani, apele incep sa se limpezeasca la "varful" sportului romanesc. In intervalul de timp scurs de la demisia lui Gheorghe Florian, fostul presedinte al Agentiei Nationale pentru Sport (puternic contestat pentru "realizarile" obtinute in mandatul sau de un an si jumatate), s-au produs numeroase miscari pe "scena" politica.

Surprinzator, aceste "mutatii" par sa fie benefice sportului autohton. Concret, Partidul Democrat (caruia i-a revenit ANS), prin vocea presedintelui sau, Emil Boc, a anuntat ca-l va propune drept presedinte al Agentiei pe Octavian Bellu, personalitate recunoscuta si foarte apreciata in lumea sportului. Desi marturiseste ca inca nu a fost propus oficial, consilierul pe probleme de sport al presedintelui Traian Basescu se gandeste deja la obiectivele ce trebuie atinse pentru revigorarea sportului din tara noastra.

- Domnule Octavian Bellu, cum comentati propunerea PD, care va doreste in fruntea ANS?

- Este onorant pentru mine sa conduc aceasta institutie complexa. Deocamdata, personal, nu am fost contactat. Astept propunerea oficiala. Daca s-a anuntat asta, inseamna ca mai sunt cateva detalii de pus la punct.

- Cum apreciati performantele din ultimul timp ale sportului autohton?

-Acest domeniu este foarte important pentru toata lumea. Sportul se bucura de o mediatizare foarte buna si este, oriunde, extrem de apreciat. Daca fotbalul, care a ajuns, iata, un fenomen social, are performante semnificative in ultimii ani, acelasi lucru trebuie sa se intample si cu celelalte ramuri ale sportului romanesc. Bineinteles, sunt si perioade mai slabe, dar trebuie sa avem rezultate si in celelalte domenii, care ne-au adus atatea satisfactii pana nu demult.

- Care ar fi prioritatile de baza in perioada urmatoare?

Citeste si:

- Se apropie Olimpiadele din 2008 si 2012 si trebuie stabilite obiectivele pentru performanta. De asemenea, este necesar sa acordam un interes major juniorilor, care ne vor reprezenta la competitia din 2012.

- Sunteti adeptul transformarii Agentiei pentru Sport in Minister de sine statator?

- Sportul romanesc merita un minister al sau, pentru ca astfel se pot promova direct proiectele care se impun. Dupa cum se stie, in ultimii ani s-au mai incercat transformari in acest sens, a existat Ministerul Tineretului si Sportului… Referitor la actuala ANS, calitatea unei agentii o dau oamenii care o formeaza, iar in functie de valoarea lor se poate promova si institutia.

- Veti colabora si la ANS cu Mariana Bitang?

- Eu voi incerca sa formez o echipa competitiva, care sa aiba rezultate. Deja este numit si vicepresedintele (n.r. Valentin Vasilescu), iar in ceea ce-o priveste pe Mariana Bitang, nu stiu absolut nimic.

Si Tiriac il sustine pe Bellu

Fostul presedinte al COR, Ion Tiriac, este de parere ca sportul romanesc ar trebui sa se concentreze pentru pregatirea Jocurilor Olimpice din 2016, apreciind ca pentru Olimpiadele din 2008 si 2012 sunt sanse minime la obtinerea unor rezultate satisfacatoare. "Pentru Romania, Olimpiada de la Beijing nu ar trebui sa conteze. Poate chiar nici cea de la Londra. Obiectivul nostru trebuie sa fie Olimpiada din 2016. Daca incepem acum sa investim in copii, in talente, in 2016 putem spera la o prezenta frumoasa la aceasta competitie", a declarat ieri, Ion Tiriac. Fosta legenda a tenisului romanesc il sustine pe Octavian Bellu pentru sefia ANS. "Am discutat cu el si i-am spus ca, in opinia mea, nu mai are ce cauta in antrenorat. S-a rupt o perioada si ii va fi foarte greu sa revina. Dupa mine, cred ca va fi un bun manager si poate revitaliza sportul, daca va ajunge seful ANS", a mai spus Tiriac, fiind si el de parere ca ar trebui reinfiintat Ministerul Sportului. "Cred ca sportul trebuie sa devina minister. Fie sa devina Ministerul Sportului, fie sa treaca la Interne. Acum, sportul romanesc nu e nici cal, nici magar", a incheiat fostul sef al COR.