"Daca mai tine ploaia mult, va fi foarte greu sa joci pe acest gazon. Toata iarna l-am tinut sub prelata, iar terenul nu a avut timp sa respire. Acum, cu ploile astea, iar stam cu prelata pe el. Sincer, nici nu stiu daca spaniolii vor face antrenament pe Ghencea. Cred ca o sa-i trimita pe unul din terenurile de antrenament ale Stelei. Asta e. N-ai ce sa-i faci, domne', are acelasi sistem de drenaj din 1974. Cea mai buna varianta este sa faci sapaturi si sa-i schimbi tot drenajul. Noi acum ne carpim", ne-a spus ieri unul dintre oamenii in salopeta care se ingrijeau de gazon.

Dupa "episoadele" din partidele Romania-Norvegia si Steaua-Liverpool, cand jucatorii s-au afundat pana la glezne in noroi, iar imaginile au facut inconjurul lumii, astazi vom avea parte de acelasi scenariu. Desi gazonul este acoperit cu o prelata, ieri, sub aceasta se putea vedea o mare de noroi, iar, din loc in loc, cate o oaza de iarba. Chiar si muncitorii care lucrau la gazon calcau cu grija pe prelata pentru a nu se afunda in mocirla.

Desi Steaua este prima formatie care a reusit sa ajunga in primavara europeana, dupa 12 ani, patronul din Ghencea isi lasa fotbalistii sa evolueze pe un camp pregatit parca pentru semanaturile de primavara. In vara anului trecut, Gigi Becali anunta cu surle si trambite ca va cumpara un covor de iarba pentru a inlocui actuala suprafata de joc. Insa de atunci au trecut aproximativ opt luni, iar situatia nu s-a imbunatatit. Mai mult, inainte de inceputul campionatului, oficialii gruparii anuntau cu mult fast ca suprafata de joc a suferit lucrari majore, pentru ca in cazul unor ploi puternice sa nu se mai repete situatia penibila din meciul cu Southampton sau din cel cu Liverpool. "Printr-o metoda moderna, cei 7.000 de metri patrati au fost intepati cu ace speciale, pentru ca apa sa se scurga si sa nu mai balteasca.

Au existat 840.000 de gauri si s-au adaugat cateva zeci de kilograme de ingrasamant natural si artificial", declara la vremea respectiva vicepresedintele ros-albastrilor, Valeriu Argaseala. De altfel, gazonul din Ghencea reprezinta o adevarata bataie de cap pentru Gigi Becali. In urma unui scandal monstru, in 2003, FC Steaua a inchiriat de la Ministerul Apararii Nationale baza din Ghencea pentru o perioada de doi ani, una dintre obligatiile lui Becali fiind aceea de a investi in schimbarea gazonului.

Cum lucrarile nu s-au efectuat vara trecuta, iar in primavara vor fi aproape imposibil de efectuat, MApN ar putea cere incetarea contractului de inchiriere pe motiv de nerespectare a clauzelor. "Voi investi in gazon la primavara. Bag 500.000 de dolari si inchirierea se va prelungi automat incepand de la vara", spunea Becali anul trecut. In ceea ce-i priveste pe jucatori, acestia par resemnati. "Calificarea se va juca acasa, unde terenul o sa fie foarte greu. Noi suntem deja resemnati cu noroaiele, dar spaniolii nu au vazut asa ceva", spunea cu amaraciune in glas Andrei Cristea, in momentul plecarii in Spania, pentru prima mansa a dublei cu Valencia.

Citeste si:

Gheorghe Mustata, unul din liderii galeriei steliste sponsorizat de conducere:
"Nu va fi nici un protest"

Marti seara, cu doua zile inaintea meciului dintre Steaua si Valencia, patronul Stelei s-a intalnit cu liderii galeriei si cu alti 100 de suporteri, pentru a evita o atmosfera ostila in timpul partidei. In urma intrunirii, Gheorghe Mustata, unul din liderii suporterilor stelisti, a precizat ca nu exista nici un conflict intre fani si conducerea clubului din Ghencea.

"Suntem multumiti de echipa si de conducere, mai ales ca suntem pe primul loc in clasament si in primavara europeana. Sigur, regretam plecarea lui Neaga, dar un jucator nu inseamna Steaua. Nu avem nici cea mai mica intentie sa facem cine stie ce nenorociri in Ghencea. Nu ne-am intalnit cu patronul echipei pentru calmarea spiritelor, pentru ca nici nu a existat scandal intre noi", a spus Mustata, care a tinut sa precizeze ca nu va exista nici un fel de protest in timpul meciului: "Stadionul va fi plin, pentru ca s-au vandut aproape toate biletele. Nu va fi nici un protest, iar pe site poate scrie oricine. Batistele se folosesc in alt mod, poate au racit cei care au vorbit despre asa ceva".

Totusi, trebuie precizat ca Mustata a facut parte din grupul celor care s-au deplasat la Valencia in avionul inchiriat de patronul Stelei. Cu toate acestea, la partida vor fi detasati peste 1000 de jandarmi care vor asigura ordinea in incinta stadionului.