Astazi se vor desfasura primele meciuri pentru Preliminariile Campionatului Mondial de handbal feminin, elevele lui Gheorghe Tadici fiind obligate sa se califice la turneul final care se va disputa anul viitor in Franta, in perioada 2-16 decembrie. Romania este obligata sa se califice la Campionatul Mondial pentru a nu pierde contactul cu elita handbalului, fetele pierzand in vara calificarea la Campionatul European in favoarea Serbiei.

Teoretic, Elisei&comp. nu se pot impiedica de reprezentativele Italiei, Azerbaijanului, Islandei sau Portugaliei, niciuna din aceste echipe neavand anvergura sau palmaresul tricolorelor, care sunt vice-campioane mondiale. Mai mult, elevele lui Gheorghe Tadici au aratat in cele trei turnee de pregatire efectuate in decurs de mai putin de doua luni (Trofeul Carpati de la Cluj, Cupa Mondiala de la Aarhus si Cupa Igor Turcin, de la Kiev) pofta de joc, ambitie si o determinare ce parea de domeniul istoriei nu cu mult timp in urma.

Chiar daca fetele au revenit din Ucraina abia duminica seara, presedintele Federatiei Romane de Handbal neaga existenta unei stari de oboseala la nivelul jucatoarelor care se vor alinia in aceasta seara la partida cu Italia: "Nu se pune problema de oboseala, pentru ca jucatoarele vor avea timp sa se odihneasca. Vom juca cu o alta echipa de marti incolo".

Seful handbalului romanesc a declarat ca nici nu se gandeste la o pierdere a calificarii: "Sunt convins ca o vom castiga la pas, iar prin punctajul pe care il vor obtine, sa intre in urna valorica cu echipele calificate de la Campionatele Europene, astfel ca prin tragere la sorti sa ne fie desemnata o echipa mai accesibilia pentru jocurile de play-off".

Aceste preliminarii nu vor fi insa ultimul pas catre Campionatul Mondial, fetele urmand sa treaca si prin emotiile unui play-off, care se va disputa in doua manse, pe 2/3 iunie turul, meciul decisiv fiind programat o saptamana mai tarziu.

28.11, ora 19 Romania - Italia
29.11, ora 19 Romania - Azerbaijan
2.12, ora 19 Romania - Islanda
3.12, ora 11 Romania - Portugalia


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.