Campionatele sarace ar urma sa evolueze in competitii regionale

Romania abia a redescoperit gustul Ligii Campionilor si mai multe asociatii nationale si conducatori de cluburi din Europa se gindesc la o reformare a acestei competitii. Plecind de la statistici, care arata ca in ultimii 15 ani trofeul a fost cistigat in 13 rinduri de formatii apartinind celor mai puternice cinci campionate ale continentului (Germania, Franta, Anglia, Italia si Spania), "The Times" prezinta un plan de constituire a unor ligi regionale, de cite 16 echipe, de unde sa se realizeze promovarea in Champions League. Scopul este acela ca formatiile ce vor evolua in C1 sa aiba multe meciuri puternice inainte de a se intilni cu Barcelona, Milan, Chelsea sau cu Lyon.

Precursorul unei astfel de idei a fost olandezul Harry van Raaij, fostul presedinte al lui PSV Eindhoven, care, in 2001, exasperat de dominatia celor cinci, propunea infiintarea unui minicampionat care sa reuneasca echipele cele mai bune din Olanda, Belgia, Scotia si din Portugalia. Inclusiv ratiuni financiare au fost aduse ca argumente, banii obtinuti din drepturile tv putind fi comparabili cu cei pe care ii primesc acum cluburile de top ale Europei.

Experiment scandinav

Intre timp, ideea a fost extrapolata la nivelul intregului continent, iar tarile scandinave chiar o experimenteaza, saptamina trecuta disputindu-se citeva partide din Royal League, competitie care include cluburi din Norvegia, Suedia si Danemarca. In scurt timp lor li se va adauga Finlanda. Europa fotbalistica a viitorului ar urma sa fie alcatuita din cinci ligi regionale (Atlantica, Scandinava, Alpino-Dunareana, Orientala si Balcanica), fiecare fiind alcatuita din cite patru state, care vor fi reprezentate de cele mai puternice patru formatii.

In acelasi timp, competitiile interne s-ar transforma, implicit, in ligi inferioare, ele urmind a se desfasura fara echipele cele mai valoroase. In proiect nu sint specificate numarul echipelor care vor retrograda din ligile regionale in ligile nationale si nici sistemul de promovare in Champions League. Romania ar urma sa faca parte din Liga Orientala, alaturi de Ucraina, Polonia si de Bulgaria.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.