Ieri, fosta gimnasta Oana Petrovschi nu plecase inca spre Budapesta si nici nu stia cand se va intoarce din capitala Ungariei.
"Voi pleca de-abia maine (n. red. - azi) la Budapesta, impreuna cu domnul Janos Kurko (patronul SC Miercurea Ciuc, care s-a oferit sa suporte costurile controlului la clinica particulara Teleki si, daca e nevoie, pe cele ale interventiei chirugicale si tratamentelor postoperatorii), dar chiar nu stiu cand revin". Oana a tinut sa mai precizeze: "Nu port, de regula, pantaloni scurti, ci, uneori, din cei trei sferturi. Si unde zice doamna Dumitru ca m-a vazut dansand? Eu in discoteca nu merg decat foarte rar, martori imi sunt prietenii".

ACTE COPIATE LANGA MEDIC

Intrebata daca ar fi luat actele sale medicale din INMS, Petrovschi a raspuns: "Am fost in ianuarie anul trecut, nicidecum in primavara, la Institut. Am cerut permisiunea domnului director Busneag, care mi-a dat voie. Mi-am copiat actele in prezenta unei doamne doctor, nu mai stiu cum o cheama. In acte scrie clar ca nu aveam voie sa fac efort din 6 februarie 2003! Doamna Mariana (n. red. - Bitang) a spus mereu ca nu putem sa ajungem campioane, ca nu putem sa concuram, daca nu muncim. Sa ne pregatim mult pentru a putea sa concuram. Cum am ajuns eu la concursul de Grand Prix de la inceputul lui martie la Paris-Bercy?! Stand in pat? NU! Apoi, in martie am avut piciorul in gips, dar am fost pusa sa fac exercitii, am lucrat la paralele si atunci am simtit ca mi s-a rupt ceva la spate".

Aceste acte medicale despre care vorbeste Oana Petrovschi au fost trimise, dupa cum se poate vedea, catre Federatia Romana de Gimnastica, in acelasi timp catre Comitetul Olimpic Roman si catre Deva.

"LA PROCES AM FACUT O GRESEALA"

Antrenorul secund al lotului national feminin de gimnastica, Lucian Sandu, cel care se ocupa, singur, in continuare de pregatirea "tezaurului de aur" (cum este supranumit lotul de la Centrul Olimpic de la Deva), ne-a declarat: "La domnul Belu ajungeau concluziile, nu fisele medicale. Acolo (n. red. - la infatisarea din 27 ianuarie, la procesul civil intentat de fosta gimnasta Oana Petrovschi celebrilor antrenori Octavian Belu si Mariana Bitang, toti audiati, si unde Belu a recunoscut ca a primit 2.000 euro de la Oana Petrovschi, iar Lucian Sandu ca actele medicale erau primite la Deva direct de catre Belu) am facut o greseala. Nu toate actele medicale ajungeau la Deva, ci doar recomandarile. Daca sportivele erau apte sau inapte de efort. Poate sa faca efort, are nevoie de pauza segmentara sau nu".

Citeste si:

SA NU SE IA TOTUL LA OALA

Intrebat ce parere are despre scandalul "Petrovschi - Belu si Bitang", noul presedinte al Agentiei Nationale pentru Sport, Florian-Carmen Gheorghe, a spus: "Cred ca cei doi antrenori nu meritau sa aiba parte de asa ceva. Ei si-au adus aportul cu brio la ceea ce s-a facut in gimnastica. Nici copiii nu aveau nici o vina, dar atata timp cat nu exista cadrul statutar corect intre sportivi, antrenori si federatie, chestiunea este acum de drept privat. Se poate face foarte clar cadrul legislativ. S-a spus ca nu s-a facut nimic in acest sens, pana acum, pentru ca n-au vrut baietii (N. red. - la conferinta FRG, sefii acestei federatii au spus ca au renuntat la presiunile... presei!). Nici nu era nevoie, se poate face punctual si nu inteleg de ce trebuie sa luam totul la oala. Nici un sportiv nu poate deveni, de capul lui, o stea a gimnasticii, daca nu are in spate un colectiv de antrenori".

ANTRENORII N-AU STUDII MEDICALE

Avocata Mariana Stefan , aparatoare a celebrilor antrenori Octavian Belu si Mariana Bitang, ne-a declarat: "La antrenori ajungeau avizele de la Institutul National de Medicina Sportiva. Antrenorii nu sunt persoane cu studii medicale, nu era normal sa stie diagnosticele. Trebuia sa li se dea intotdeauna doar daca sportivele pot sa faca antrenamente. In cazul Oanei Petrovschi analizele au fost intotdeauna pozitive".

"ACTELE AJUNGEAU LA DEVA!"

Legat de aceeasi problema, daca rapoartele medicale privind sanatatea sportivelor, deci si cele ale Oanei Petrovschi, ajungeau la Deva, presedintele Federatiei Romane de Gimnastica, Nicolae Vieru , a fost categoric: "Da. Sigur ca ajungeau peste tot unde era necesar! Normal sa ajunga si la Deva, sa stie si cadrele medicale, si antrenorii de acolo. Ce au spus medicii s-a respectat. Ceea ce spune Petrovschi, ca a fost pusa sa lucreze cand n-avea voie, nu e adevarat. Minte!".