Patronul lui Poli Timisoara, Marian Iancu, il ataca dur pe seful ANAF, Sebastian Bodu, acuzandu-l ca a luat o decizie ilegala in cazul echipei sale si ii transmite sa puna mana pe carte pentru ca nu se pricepe la fotbal.

"Domnul Blondu (n.r. Bodu), pentru ca nu vreau sa-i mai spun pe nume acestui personaj, se afla in afara legii. Aceste lucruri pe care le spune el sunt expirate. Incearca sa vorbeasca despre fotbal cand habar nu are. El trebuie sa puna mana pe carte. Nu stie nimic. Nu se pricepe la vorbit, la cifre, la nimic. Si isi permite sa vorbeasca el de datorii si datornici. El poate a uitat ca ne aflam in proces, iar citeva dintre acestea le-am castigat noi. Mai mult decat atat, acel departament pe care il conduce are datorii la noi, la fel cum si Poli Timisoara are datorii la stat", a declarat ieri, patronul echipei Poli Timisoara, Marian Iancu.

Presedintele ANAF, Sebastian Bodu, a anuntat marti ca intentioneaza sa execute drepturile de joc ale fotbalistilor lui Poli Timisoara. Bodu a mai spus ca, in contul datoriilor pe care gruparea timisoreana le are catre bugetul de stat, fotbalistii pot sa plece unde vor, daca gasesc cluburi care sunt dispuse sa le plateasca datoriile pe care Poli le are.