Raliu. Visul primarului general, Adriean Videanu, de a avea un circuit de viteza in jurul Palatului Parlamentului s-a implinit. 18 bolizi "manati" de sute de cai putere au demonstrat, ieri, ca Bucurestiul merita sa intre in circuitul stradal de Formula 3

Frigul nu i-a tinut in case, ieri, pe pasionatii cailor putere. Aproape 1.000 de spectatori s-au inghesuit, in Piata Constitutiei, chiar in fata Palatului Parlamentului pentru demonstratia celor 18 bolizi de Formula 3. Evenimentul, numit Bucharest Ring Show, a fost organizat cu titlu demonstrativ, cu toate ca masinile prezente concureaza in campionatul de Formula 3 - FIA GT.

"Este vorba de o demonstratie, premergatoare etapei de FIA GT, care urmeaza sa se desfasoare in luna mai, a anului urmator", ne-a explicat Sebastian Petre, unul dintre organizatori. Printre soferii prezenti la demonstratie a facut senzatie si Doru Sechelariu, fiul fostului primar al Bacaului, Dumitru Sechelariu, la volanul unui bolid cu motor de 2.000 de centimetri cubi, din cadrul Formula 2000 Renault.

Asadar, in jurul Palatului Parlamentului va fi amenajat un circuit profesionist de viteza, pentru curse de tip Formula 3. La demonstratia de ieri, romanii si-au clatit ochii privind diverse modele de Lamborghini, Porsche si chiar un Ferrari F50. Printre bolizii prezentati in fata Parlamentului a putut fi admirat si un Ferrari Enzo. Modelul, cunoscut si drept Ferrari F60, a fost scos de italieni in 2003, in doar 400 de bucati, pretul unuia fiind de un milion de euro. Printre proprietarii de Ferrari Enzo se numara chitaristul Eric Clapton, actorul Nicholas Cage sau pilotul de Formula 1 Kimi Raikkonen.

Deloc timid, printre numele consacrate ale masinilor de viteza s-a facut remarcat un Logan tunat, modificat pentru astfel de curse. "E vorba de un Logan preparat de nemtii de la firma de tuning Wiechers. Masina are un motor de 90 CP, amortizoare schimbate, jante ATS de 15", pneuri Dunlop, roll bar, eleron spate, scaun sport cu centuri in patru puncte. Pretul unei astfel de masini, cu tot cu modificari, depaseste 13.000 de euro", ne-a explicat Sebastian Petre.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.