Declin. Cei mai valorosi fotbalisti romani s-au despartit in ultimii ani de firma de impresariat infiintata de Ioan Becali. Ultima pierdere importanta o reprezinta Ciprian Marica

Dupa scandalul iscat de transferul lui Florin Bratu de la Rapid la Galatasaray, lui Ioan Becali i s-a retras licenta de impresar. Totusi, "unchiul" conduce in continuare, din umbra, afacerea pentru ca, dupa mai bine de zece ani petrecuti in bransa, cei mai multi presedinti de club din Europa au in memoria telefonului numarul sau. Dovada sta faptul ca a participat la negocierea contractului lui Cristi Chivu. Giovani nu prea mai are insa "marfa" pentru echipele de afara. Ultima pierdere notabila s-a inregistrat la inceputul acestui an, cand Ciprian Marica nu si-a mai prelungit contractul cu procuratorul. La acel moment nu parea o grea lovitura pentru ca atacantul lui Sahtior era mai mult accidentat si Mircea Lucescu cauta o echipa la care sa-l imprumute. In acest sezon Marica a explodat, inscriind goluri atat in campionatul Ucrainei, cat si in Liga Campionilor sau la echipa nationala, iar mari cluburi, precum Inter Milano, au pus deja ochii pe el. Becali nu isi va mai lua insa "partea leului" dintr-un eventual transfer.

S-a certat cu cine nu trebuia

In afara de Cristi Chivu, Becali nu mai are sub contract niciun fotbalist cu nume. Ultima lovitura data de el a fost transferul lui Mutu la Chelsea, in 2003. Intre timp s-a certat cu Briliantul si au intrerupt relatiile. Acelasi lucru s-a intamplat si cu Cosmin Contra. Nici la transferurile din Liga I spre Occident nu prea are acces, pentru ca e in conflict cu varul sau, Gigi Becali, Steaua avand in acest moment cei mai atractivi fotbalisti.

Si cu Gigi Netoiu relatiile sunt reci, astfel ca jucatorii din sfera de influenta a Comandantului, cel mai important fiind Cosmin Moti, nu reprezinta o eventuala sursa de castig.

Scandalul public cu Mircea Lucescu i-a inchis lui Ioan Becali si pista Donetk, intreruperea colaborarii cu internationalul Ciprian Marica fiind o consecinta fireasca.

Probleme de sanatate

Anul 2006 este cu siguranta nefast pentru Ioan Becali. Pe langa problemele cu legea, care l-au fortat sa faca multe drumuri pe la tribunale, si esecul in functia de presedinte la Dinamo, Giovani are necazuri si cu sanatatea. Mai intai a stat internat la Spitalul de Urgenta dupa un puseu de tensiune. Medici i-au recomandat sa faca o operatie pentru a nu mai avea probleme pe viitor, lucru efectuat de Becali la o clinica din Viena.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.