Gigantul rus al energiei Gazprom a lansat o oferta spectaculoasa, prin care intentioneaza sa se afirme drept un furnizor de energie de incredere in Europa, semnand un contract de sponsorizare, de 125 de milioane de dolari, cu clubul german de fotbal Schalke 04, informeaza monstersandcritic.com, citat de NewsIn. Acest contract a fost estimat la peste 125 de milioane de dolari, o suma fabuloasa pentru clubul german, care are mari datorii.

Aceasta masura a Gazprom a fost luata in contextul in care compania rusa a lansat numeroase oferte, cu scopul de a intra pe piata vest-europeana. Aceasta strategie a fost adoptata, mai clar, din cauza neincrederii manifestate de Europa fata de Gazprom, dupa ce Rusia a sistat, pentru o scurta perioada, alimentarea cu gaze naturale a Ucrainei, din cauza unui conflict legat de pretul combustibilului, in ianuarie 2006.

Ultimul semn al acestei neincrederi a fost summitul de la Lahti, in Finlanda, organizat pe tema securitatii energetice, care a debutat vineri. Presedintele rus Vladimir Putin a participat la acest summit alaturi de liderii UE, care spera sa consolideze colaborarea pe termen lung cu Rusia, stat care acopera aproape un sfert din nevoile de petrol si gaze ale UE. Rusia conteaza pe gigantul de stat Gazprom pe piata energetica globala, motiv pentru care investitiile acestuia au fost respinse, in trecut, de guvernele europene.

Asocierea companiei cu Schalke 04 reprezinta un efort de imbunatatire a imaginii Gazprom in Europa Occidentala, sustin observatorii. "Este o miscare inteligenta a Gazprom", a declarat expertul in problemele care vizeaza Rusia din cadrul Consiliului German al Relatiilor Externe, un think tank cu sediul la Berlin, Alexander Rahr. Acesta a adaugat ca "Gazprom are o imagine catastrofala in vest si Schalke i se potriveste perfect gigantului rus. Clubul a fost fondat de imigranti slavi si este foarte popular in Germania".

Citeste si:

Gazprom a preluat exemplul miliardarului rus Roman Abramovici care, cu averea sa, i-a adus clubului britanic Chelsea o serie de jucatori vedeta si, in paralel, a castigat capital de imagine, mai scrie monsterandcritic.

Schalke 04 detine chiar un potential mai mare decat Chelsea, datorita apropierii de acest club a fostelor sindicate miniere si a directorilor unor companii importante din regiune, mai scrie aceeasi pagina electronica. Clubul a mai fost ales si din motive geografice: bazinul Ruhrului adaposteste o serie de mari companii energetice germane, printre care RWE, o companie cu care Gazprom colaboreaza din ce in ce mai des.

La inceputul acestei saptamani, Gazprom a achizitionat o mina detinuta de statul german, pe care gigantul ruzs doreste sa o transforme intr-una dintre cele mai mari spatii de stocare a gazului natural de pe continent.

Aceasta mina este doar o parte a unui proiect complex, care vizeaza construirea unei conducte ruso-germane, care sa treaca pe sub Marea Baltica, pana in 2010, pentru a lega platformele de gaze din Siberia si Germania, o miscare care a starnit o serie de controverse in Europa de Est.