Piturca a asistat, miercuri, la Amsterdam, la victoria Olandei in fata Albaniei, insa jocul neconvingator al batavilor l-a facut pe antrenorul nationalei sa fie optimist in vederea partidei directe din 27 martie. Pana atunci, Romania se afla pe locul trei in grupa, dar cu un meci mai putin disputat.

Selectionerul Victor Piturca a fost prezent, impreuna cu secundul stefan Iovan, in tribunele stadionului Amsterdam Arena pentru a urmari la lucru Olanda contra Albaniei, batavii impunandu-se, greu, cu 2-1. "A fost un meci tipic de calificare in care echipa mai valoroasa a castigat pana la urma, desi au fost momente delicate pentru olandezi. Albania ar fi putut egala chiar, dar arbitrul nu le-a acordat un penalty clar la un hent in careul gazdelor", a declarat, ieri dimineata, pentru Adevarul, tehnicianul nationalei.

"Desi a castigat, Olanda schioapata, nu mai este echipa de anul trecut, care ne-a invins pe noi de doua ori si, intr-un fel, e normal sa aiba o cadere dupa Campionatul Mondial. Noi ne asteptam ca Albania sa le puna probleme, pentru ca, asa cum am mai spus, albanezii nu mai sunt o echipa mica si o sa le puna si altora probleme. Cred insa ca, in martie, cand vor juca impotriva noastra, batavii se vor concentra mai bine, insa va spun ca vor avea mari probleme cu Romania", ne-a asigurat Piti. Selectionerul a observat ca tot jocul olandezilor scartaie: "Nu mai exista acea circulatie a mingii, care sa creeze pericol la poarta adversa. Nici defensiva nu functioneaza prea bine, fundasii centrali sunt ezitanti, Van Bronckhorst are si el o varsta".


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.