Pilotul spaniol Fernando Alonso spune ca echipa Renault nu-l mai sustine si afirma ca se simte "singur" inaintea ultimelor doua curse din Campionatului Mondial de Formula 1, in clasamentul caruia se afla in frunte, la egalitate de puncte cu germanul Michael Schumacher (Ferrari). "Cateodata, ma simt singur", a declarat ibericul in cadrul conferintei de presa organizate inaintea primelor antrenamente libere ale Marelui Premiu al Japoniei.

"La Shanghai (n.r. saptamana trecuta, in MP al Chinei), coechipierul meu Fisichella m-a dublat, apoi a iesit larg si l-am dublat eu, dupa care el a revenit si m-a dublat din nou. Au fost multe manevre riscante si nu este bine, mai ales atunci cand lupti pentru titlu", a subliniat Alonso, care (la fel ca Schumacher) are 116 puncte inaintea penultimei probe a Marelui Premiu al Japoniei, programat duminica pe circuitul de la Suzuka.

Dupa Marele Premiu al Chinei, Alonso a avut cuvinte critice in presa spaniola la adresa echipei sale, afirmand ca anumitor persoane de la Renault nu le convine ca el sa plece anul viitor la o alta grupare din postura de campion. Dupa cum se stie, in 2007, Alonso va pilota un monopost McLaren-Mercedes.


Despre autor:

Sursa: 7plus.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.