Se retrage un mare jucator din NBA

Baschetbalistul echipei Los Angeles Lakers, Karl Malone, a confirmat, intr-o conferinta de presa, ca se va retrage din activitatea competitionala. "Ma aflu aici pentru a anunta retragerea mea oficiala din activitate", a declarat Malone, in varsta de 41 de ani.
Malone a sustinut o conferinta de presa la sediul clubului Utah Jazz, la care a jucat 18 sezoane. El s-a transferat in sezonul trecut la Los Angeles Lakers cu intentia de a castiga NBA, singurul titlu care-i lipseste din palmares. "Nu ma veti mai vedea jucand niciodata. Este o promisiune. Nu va exista o revenire incredibila", a afirmat Malone, care purta o palarie de cowboy si era insotit de sotia sa, Kaye. Pe langa Kaye, langa Malone se mai aflau fostul sau antrenor de la Utah Jazz, Jerry Sloan, si proprietarul clubului, Larry Miller: "Cred ca relatia pe care am avut-o cu Karl este probabil cea mai buna din viata mea", a afirmat Miller.

Inclus printre cei mai buni 50 de jucatori din istoria NBA, Karl Malone, poreclit "The Mailman" (Postasul), a castigat doua titluri olimpice in 1992 si 1996. El a fost desemnat cel mai bun jucator in All Star Game in 1997 si 1999. Malone a disputat doua finale ale campionatului profesionist nord-american, ambele pierdute in fata echipei lui Michael Jordan, Chicago Bulls, in 1997 si 1998.
Cu un total de 36.928 de puncte incrise de-a lungul carierei, Malone se afla pe locul secund in clasamentul celor mai buni marcatori din NBA.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.