Mamaliga, muraturile, puricii si Dracula

Romania s-a straduit dintotdeauna sa ajunga din urma Ungaria si sa depaseasca Bulgaria. Razboaiele secolului trecut ne-au obligat sa fim adversari pe cimpul de lupta. Comunismul ne-a amortit rivalitatea. Prin fotbal, turism si cursa pentru integrare am redescoperit concurenta romano-bulgara.

Ei despre noi

* Tema: Sport: Romanii se ineaca in rautati"

* Tema: Sport: "Voi sinteti tigani nenorociti, oameni prosti si uriti intr-o tara urita"

* 7 Zile Sport: "Romania ataca in titele goale"

* Tema: Sport: "Sint rosi de invidie"

* 7 Zile Sport: "Gazonul de la Farul este bun de dus vacile la pascut"

* 24 de ore: "Cind eu aveam Mercedes, voi mergeati cu bicicleta"

* Trud: 'Dracula ne-a muscat, dar am supravietuit"

Noi despre ei

* Gazeta Sporturilor: Petre: "Ii mincam!"

* Gardianul: "Piti pune castraveciori la murat"

* Onlinesport: "Bulgaroi cu ceafa groasa, romanasi cu creier mic"

* Sport Total: "Dusi cu capul".

* Sport Total: "Ionel Ganea: Am mai spus-o: ei au o tara mai urata!"

* Ziarul: "Mirlanov"

* Libertatea: "Lui Stoicikov ai trebuia bagat ceva an fund."

* Atac: "Bulgarii sant niste prosti."

* Evenimentul zilei: "Sint cu cinci ani in urma noastra."

Fotbalul aduce scandal

Autoritatile romane au cerut UEFA, dupa meciul Romania-Bulgaria, sa-i amendeze pe vecinii de tandem. Este doar virful aisbergului ce ascunde mari rivalitati sportive.

La inceputul verii anului 1999, apropierea meciului cu Ungaria, din preliminariile Euro 2000, a aruncat tara in isterie, iar de la tocitul "Hagi, presedinte!" s-a trecut la "Il vrem pe Hagi inapoi!". Marele eveniment fotbalistic impunea reintoarcerea Regelui, iar Maradona din Carpati a binevoit sa se dea jos de pe piedestal si sa reincalte ghetele dupa aproape un an de absenta de la nationala. Am invins cu 2-0 si dupa ce le-am aratat maghiarilor ca le sintem superiori i-am lasat in plata lor.

La inaintare cu Dracula

Cu sete de razboi si in cautare de noi victime, dupa sase ani de anonimat in fotbalul european, soarta ne-a suris la tragerea la sorti a grupelor pentru Euro 2008. Aveam posibilitatea sa le aratam vecinilor bulgari cine-i seful in tandem, iar show-ul l-a pornit Adrian Mutu, care, in euforia de dupa victoria din amicalul cu Cipru (2-0), l-a facut pe Hristo Stoicikov las, pitic si si-a exprimat convingerea ca se teme de echipa Romaniei. A urmat un bilci cu ironii si cu insulte cum numai in Balcani se poate intilni, valorile nationale, ca mamaliga, ceafa groasa si muraturile fiind scoase la inaintare ca instrumente de atac.

"Bulgarii nu se tem de un popor a carui principala marfa de export sint lupii, pe timp de iarna", au raspuns vecinii de la sud, care i-au infatisat pe post de Dracula pe Mutu si pe Dica, in timp ce "Gazeta Sporturilor" i-a scos a doua zi din minti publicind pe prima pagina un trucaj in care il infatisa pe Ganea ca luptator sumo, gata sa le traga o chelfaneala lui Stoicikov si Berbatov, infatisati in miniatura, doar ca niste aspiranti la statutul de luptatori.

Las Vegasul Balcanilor

Acelasi Ganea spune in ziar ca bulgarii "sint dusi cu capul", iar pe o pagina sint publicate bancuri cu bulgari, unul dintre ele facind referire la epidemia de purici din capitala: "Daca puricii ar fi fosforescenti, Sofia ar lumina ca Las Vegasul". Bulgarii au deschis un nou front de atac si, pornind de la un pictorial seminud cu prietenele lui Mara, Zicu si Marius Niculae, sub titlul "Romania ataca in titele goale" spun: "Arma nuda a Romaniei a fost pusa in functiune. Adversarii, care se tem ca nu au echipa, au decis sa ne arate ca au femei frumoase. Dragi vecini, va credem, dar un meci nu se cistiga cu sinii. Daca era asa, va bateam la zero. Deoarece femeile noastre sint ca niste regine".

De la bicicleta la BMW

Stoicikov a trecut chiar la agresiuni fizice impotriva ziaristilor, a facut teoria civilizatiilor, declarind ca el mergea cu BMW si Mercedes in timp ce noi pedalam la bicicleta. Scandalul a ajuns si la nivel oficial, Consiliul pentru Combaterea Discriminarii reclamind vecinii la UEFA pentru ca ne-au facut "tigani". Cum simbata nu a batut nimeni, ambelor popoare le mai ramine o sansa toamna viitoare, cind se va juca la Sofia.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.