De-acum este clar. In semifinalele Campionatelor Mondiale masculine de baschet se vor intalni reprezentantele Europei si ale Americii. Spania si Argentina, de la 10.30, si Grecia - SUA, de la 13.30 (ambele in direct la TV Sport) sunt cele patru echipe care se vor lupta, maine, pentru a patrunde in finala. Spania si Argentina, calificate de marti in semifinale, si-au privit la televizor posibililele adversare. Grecia n-a avut probleme cu Franta, 73-56. Jucatorii lui Panagiotis Yannakis, castigator al Campionatului European ca jucator si ca antrenor, au jucat linistit, fara sa se forteze, pentru ca francezii s-au prezentat la Mondiale vaduviti de absenta omului-cheie, Tony Parker. Acesta s-a accidentat chiar inainte de startul CM si a privit partidele din tribuna, alaturi de logodnica sa, starul Eva Longoria. Incurajarile celor doi n-au fost suficiente. Franta e o formatie alcatuita din jucatori talentati, dar fara experienta competitionala. Acesta a fost si principalul motiv pentru care grecii nu s-au agitat.

Generalul Yannakis

Panagiotis Yannakis, actualul antrenor al nationalei Greciei, e un adevarat erou in Grecia. A castigat, in premiera pentru tara sa, Campionatul European ca jucator. Este si primul care a reusit sa-si aseze pe cap coroana europeana si ca antrenor, Grecia fiind campioana en titre a "batranului continent". El a stiut sa faca o adevarata echipa din starurile pe care le are in lot. Mai mult, acestia au devenit prieteni, lucru mai rar intalnit la navalnicii eleni, formatie unde fiecare avea pretentia de a fi vedeta.

Toti ochii erau atintiti asupra lui Teodoros Papaloukas, omul care marcase meci de meci aproape 20 puncte. In meciul cu Franta, el s-a miscat cam fara vlaga, iar omul numarul 1 al Greciei a fost Dimitrios Diamantidis. Acesta a si marcat, dar, mai ales, a pasat decisiv, dezvoltand jocul de echipa al elenilor.

Americanii, ca-n curtea scolii

Citeste si:

SUA a castigat lejer partida din semifinale contra Germaniei, 85-65. Practic, vedetele din NBA n-au avut opozitie din partea adversarilor, care si-au depasit conditia ajungand in aceasta faza a competitiei. Americanii au aruncat la cos, au recuperat, au aruncat iar. Aceste faze s-au repetat la fiecare atac al SUA, LeBron James, Dwayne Wade si colegii lor s-au distrat ca-n curtea scolii, au facut si spectacol, asa ca spectatorii au aplaudat o formatie care era favorita indiscutabila inca dinaintea startului CM.

Nowitzki, ca si inexistent

Misiunea jucatorilor pregatiti de Mike Krzyzewski a fost usurata de prestatia neamtului Dirk Nowitzki. Acesta a fost complet sters. A marcat primele doua puncte de-abia in ultimul "sfert" al meciului. N-a recuperat, n-a pasat decisiv, n-a pus "capace". Nowitzki a fost o umbra a jucatorului care a dus Germania in finala Europenelor. Coechipierii sai s-au uitat uluiti la el si n-au stiut cum sa se descurce fara starul german.

Saitama, oras infiintat in 2001

Nu degeaba s-a spus ca japonezii au facut eforturi extraordinare pentru a organiza aceste Mondiale. Saitama, orasul unde s-au desfasurat meciurile din aceasta saptamana, a fost infiintat in 2001. Urbea numara acum un milion de locuitori. Sala, Saitama Arena Center, a fost complet modificata pentru a putea gazdui intrecerile din ultimele faze, inclusiv finala. Din 37.000 locuri, 11.000 au fost sacrificate pentru a crea spatiu vedetelor de sub panouri. Totul a fost modernizat, astfel incat pana si jucatorii din NBA au fost de acord ca ar putea juca linistiti meciurile din campionatul profesionist nord-american in Saitama.