Lovitura de teatru in procesul gimnasticii: Banii vor cumpara linistea

Dupa cum se stie, pe 27 ianuarie, Octavian Belu a recunoscut, in fata instantei Tribunalului Bucuresti, ca a primit 3.000 de euro de la Oana Petrovschi, precizand, insa, ca suma i-a fost data potrivit unei reguli neoficiale mondiale, practicata la competitii private, unde antrenorii nu primesc bani de la organizatori. El a explicat ca nu a fortat-o pe gimnasta sa faca acest lucru si nu a conditionat primirea respectivei sume de prezenta tinerei la competitiile sportive. De ieri, insa, procesul pare sa fi intrat pe o alta latura. Aceea a impacarii.

Intrebata de presa daca va renunta la proces, in conditiile in care sponsorul FR de Gimnastica s-a oferit sa achite costul operatiei, Oana nu a putut da un raspuns clar. In schimb, avocata sa, Dana Pavelescu, a declarat ca "termenii unei asemenea conventii sunt cel putin dubiosi, in conditiile in care s-a propus ca banii sa fie dati dupa efectuarea operatiei". "Ni s-a propus sa prezentam deconturile dupa efectuarea operatiei, sa fie analizate si sa vada daca ne dau banii", a declarat avocata Dana Pavelescu. Numai ca sansele de impacare au crescut, vertiginos, dupa ce, ieri, avocata sportivei a declarat ca avocatii partii adverse i-au propus o intalnire, pentru a gasi o solutie de impacare. "Nu excludem o asemenea varianta si ii asteptam la discutii. De fapt, noi am solicitat acest lucru inca din septembrie. Cred ca domnul Belu a fost prost sfatuit de la inceput, ca i s-au ascuns multe lucruri pe care nu le stia. Din pacate, desi a propus sa ne intalnim, aparatoarea domnului Belu mi-a trimis doar un SMS in care imi spunea ca nu mai poate ajunge la intalnire. Este posibil ca in cursul saptamanii viitoare sa putem ajunge, totusi, la o intelegere!", a mai spus avocata Oanei Petrovschi.

Avocata Dana Pavelescu: 'Belu este mandria noastra nationala!>>

Cate sanse exista pentru o impacare, in acest moment, doamna avocat?

Sansele sunt foarte mari, dar ele depind doar de domnul Belu si de avocatii domniei sale. Dupa cum se stie, noi am propus acest lucru chiar din septembrie si il propunem si acum. De altfel, aparatorii domnului Belu chiar ne-au propus o intalnire, dar tot ei au contramandat-o, nu stiu din care motive!

Ati stabilit si o suma pentru aceasta impacare?

Sigur, dar prefer sa discutam acest lucru intre noi. Mi se pare o chestiune de principiu, de bun-simt! Tot ceea ce vreau sa va spun este ca doar pentru cele doua operatii, pe care domnul Ianos Kurko i le-a facilitat Oanei la o clinica din Ungaria, sunt necesari aproape 1,5 miliarde de lei. Nu pot sa va spun, momentan, mai mult! Vreau sa spun, totusi, ca in cadrul procesului vor aparea, in curand, elemente noi, care vor provoca alte surprize.

Doriti o impacare ori vreti ca procesul sa continue?

Doresc ca ambele parti sa-si dea mainile! Mi se pare o chestiune de bun-simt. Domnul Belu este mandria noastra nationala si nu cred ca, pentru imaginea sa, continuarea acestui proces ar fi o solutie prea buna. La randul sau, si imaginea Oanei Petrovschi a avut destul de suferit in ultimul timp.

Ce sanse sa castige ar fi avut Octavian Belu, daca dumneavoastra erati avocatul sau?

Eu sunt avocata Oanei Petrovschi si nu ma intereseaza alt aspect. Probabil, insa, as fi apelat, si atunci, la o impacare amiabila, in afara Justitiei!

Dumitru Dragomir: Presedintii de club din Divizia A ar trebui sa dea bani pentru Belu!

Presedintele LPF, Dumitru Dragomir, a propus, ieri, presedintilor de club din Divizia A sa dea bani pentru ca Octavian Belu sa-i poata plati Oanei Petrovschi suma necesara pentru ca aceasta sa renunte la proces. "Este normal sa sprijinim un antrenor de valoarea sa. De gimnastica romaneasca o sa se aleaga praful, daca Belu nu revine la lotul national!", a spus cel supranumit Corleone.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.