Dinamo nu se dezminte. Cind toata lumea vorbes te de liniste, scandalul revine in forta. Omul care pune acum pe jar conducerea este Ionel Ganea. "Daca voi fi tinut rezerva, imi voi face bagajele si voi pleca", declara atacantul la sosirea in Groapa. "Braveaza", au spus chibitii. La Petrosani, Ganezul a fost pe banca si a fost surprins zimbind, iar aseara a lustruit-o din nou, dar a intrat si a marcat.

Circotasii pareau sa aiba dreptate. Mai mult, imediat dupa joc, Mircea Rednic a declarat la TVR 1: "Ma bucur ca cei trei atacanti au inteles ca sint oameni de baza. Ganea a intrat si a facut diferenta". Dar ce spune Ionel Ganea? "Sa fie clar, pe mine nu m-a scos din echipa Mircea Rednic, ci Cristi Borcea. Motivul? Ca nu dau goluri. Uite ca dau si goluri, ce sa fac daca asa sint eu?! Asta ca sa vedeti si voi cum stau lucrurile la Dinamo", a rabufnit atacantul, dupa care si-a intarit ideea: "Sa fie clar: cu Rednic nu m-am certat niciodata. E grav ca se intimpla asa ceva. Antrenorul nu poate sa piarda sau sa cistige pe mina lui. Actionarii fac presiuni".

Ganezul a incheiat spunind ca in aceste conditii el ar vrea sa paraseasca echipa din Groapa. Raspunsul lui Rednic a venit imediat: "Asa a zis? O sa isi ia amenda. Vrea sa plece? Il trimit cu primul avion. A dat si el un gol si se baga in seama. Mie nu-mi face nimeni echipa".

IONEL DANCIULESCU:" Sint socat. Oricum, nu e problema mea. Noi sintem jucatori profesionisti. E nevoie de toata lumea. Ganea e un jucator foarte bun si un coleg extraordinar, sper sa nu fie vorba de plecare."

CLAUDIU NICULESCU:" Mi-ar parea rau sa plece. N-am simtit niciodata ca se fac presiuni din partea actionarilor. N-am ce sa zic, eu cu el sintem prieteni. Am fost si la Craiova si stiam foarte mult ca vrea sa marcheze. Orice fotbalist e suparat cind sta pe banca de rezerve. Stiu bine, ca si eu am fost in aceasta situatie."

Citeste si:

MIRCEA REDNIC (antrenor Dinamo):" Asa a zis? O sa isi ia amenda. Vrea sa plece? Il trimit cu primul avion. A dat si el un gol si se baga in seama. Mie nu-mi face nimeni echipa."

Haz de necaz

El stie cum poate fi titular

Claudiu Niculescu a mai incercat aseara sa destinda atmosfera incinsa din Stefan cel Mare, dupa partida pe care elevii lui Rednic au cistigat-o in fata lui Poli Timisoara. Atacantul dinamovist a descris modul in care va proceda Mircea Rednic de acum inainte atunci cind va trebui sa aleaga doar doi titulari dintre cei trei atacanti pe care ii are la dispozitie: Ionel Danciulescu, Claudiu Niculescu si Ionel Ganea. "Antrenorul va lua doua tricouri, le va arunca in sus si cine le va prinde va fi in prima echipa", a glumit Clau-gol.