Andone promite ca nu va pierde nici un meci in retur
Vestea ca Iulian Tames va parasi Dinamo cu destinatia Rusia nu mai surprinde. Ultima luna a reprezentat pentru echipa campioana saptamana si jucatorul vandut sau imprumutat. Dinamo a pierdut in aceasta iarna 10 jucatori. Cristi Munteanu - National, Irimia - Dinamo Kiev, Alistar - FC Seul, Ciobotariu - s-a renuntat la serviciile lui, Tames - Alania Vladikavkaz, Naidin - Poli Timisoara, Vlad Munteanu - National, Claudiu Dragan - Universitatea Craiova, Cigan - Liberty Salonta, Danciulescu - Shandong Luneng. Lista ar putea fi completata in zilele urmatoare cu Claudiu Niculescu, care are oferte din Coreea. O echipa intreaga, in care jucatorii vanduti acopera toate posturile si unde nu e vorba de rezerve, ci de titulari.

Ce a adus Dinamo in locul lor? In afara de trei jucatori cu nume mai cunoscute - Zicu, Adrian Cristea si Tiberiu Moldovan -, Dinamo nu vine pe lista transferurilor cu nici un jucator experimentat. Au fost rechemati la lot, Andone vorbeste de o promovare, Scarlatache si Radu Stefan de la "satelitul" Dinamo II si a revenit Vatavu. In lotul lui Dinamo, in afara "consacratilor" mai figureaza Dorin Goian, Alex. Baltoi, Pulhac, Alin Ilin si Posteuc. Prin aceste mutari, echipa condusa de Ioan Andone a castigat, intr-adevar, la capitolul tinerete, 11 jucatori au varste sub 23 de ani, dar este greu de spus daca ei vor putea face fata obiectivului propus de club: cupa si campionatul. Tehnicianul dinamovist e optimist si spune ca intinerirea echipei era necesara, multi dintre jucatorii care au realizat in sezonul trecut eventul s-au blazat si nu se mai omorau cu firea, acoperiti de contracte mari si castiguri avantajoase. Andone pretinde chiar ca in noua alcatuire echipa pe care o conduce nu va pierde nici un meci in retur. Optimista promisiunea, dar nu stim cata acoperire are, dupa cum nu putem spune daca initiativa intineririi lotului apartine in exclusivitate antrenorului sau si conducerii clubului. Dinamo nu se dezminte si a reusit in aceasta iarna sa fie campioana la vanzari de jucatori.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.