Manchester United si Real Madrid nu s-au inteles in privinta transferului lui Ruud van Nistelrooy pe Santiago Bernabeu. Englezii au fost deranjati atit de suma oferita de spanioli, 14 milioane de euro, considerata prea mica, cit si de faptul ca madrilenii s-au grabit sa anunte perfectarea intelegerii. Sir Alex Ferguson nu pare dispus sa renunte la suma ceruta initial pentru olandez.

Prima lovitura a Realului pe piata transferurilor intirzie sa se concretizeze. Conducerea albilor s-a bucurat mult prea devreme de achizitionarea lui Van Nistelrooy de la Manchester United. Negocierile cu jucatorul s-au incheiat inca de acum o saptamina, dar clubul englez, care a solicitat 22 de milioane de euro (15 milioane de lire sterline) pentru a renunta la virful olandez, nu a acceptat suma propusa de spanioli, care ofereau cu opt milioane mai putin.

Managerul Diavolilor a reactionat vehement dupa ce Real a anuntat realizarea transferului. "Nu s-a ajuns la nici un acord. Am respins oferta spaniolilor si, cel putin deocamdata, Ruud van Nistelrooy este jucatorul lui Manchester United", a declarat Sir Alex Ferguson. Tehnicianul scotian, care sustine ca jucatorul olandez i-ar fi marturisit ca este gata sa-si duca la bun sfirsit contractul cu gruparea de pe Old Trafford, nu pare dispus sa mai lase din pretul cerut pe Van Nistelrooy.

"Ruud este la fel de bun ca Sevcenko. Ambii jucatori au aceeasi virsta si relativ aceleasi performante. Daca Chelsea a trebuit sa ofere 45 de milioane de euro pentru ucrainean, Real nu are de ce sa spere ca noi ne vom dispensa usor de Van Nistelrooy. N-o sa-l dam la un pret de nimic", a incheiat managerul scotian.

Citeste si:

Bayern mai spera

In conditiile in care transferul lui Van Nistelrooy la Real pare blocat pe moment, campioana Germaniei a inceput sa viseze din nou la achizitionarea olandezului. Sefii bavarezilor, care nu sint dispusi sa ofere mai mult de zece milioane de euro pentru acest transfer, se bazeaza, in schimb, pe excelentele relatii dintre cele doua cluburi. O alta varianta pentru aducerea lui Van Nistelrooy este cedarea lui Hargreaves la Manchester, mijlocasul lui Bayern numarindu-se printre jucatorii doriti de Sir Alex Ferguson.

Scuzele madrilenilor

Conducerea lui Real a incercat sa se scuze pentru faptul ca site-ul oficial al clubului a anuntat realizarea transferului. "Anuntul a aparut din cauza unei erori informatice. Ne cerem scuze pentru faptul ca am indus in eroare opinia publica", se arata intr-un comunicat.