Divizia A ar putea trai experientele fotbalului italian, unde scandalul "Calciopoli" a provocat trimiterea in Serie B a trei cluburi. Parchetul a solicitat de la FRF, in urma cu un timp, liste cu numerele de telefoane ale presedintilor de club si ale arbitrilor, iar Mircea Sandu nu exclude luarea de masuri drastice in viitor. Scandalul "Calciopoli" a provocat, dupa ascultarea telefoanelor mai multor presedinti si arbitri din Serie A, retrogradarea a trei cluburi, in frunte cu celebrul Juventus Torino.

Presedintele FRF, Mircea Sandu, a anuntat ca si in Romania se pot aplica aceleasi metode de cercetare a coruptiei din fotbal. Seful FRF a dezvaluit ca, in urma cu mai mult timp, Parchetul i-a solicitat o lista cu adrese si numere de telefon ale presedintilor si arbitrilor din fotbalul romanesc. "Parchetul mi-a facut o adresa sa le pun la dispozitie adrese, numere de telefon, persoane, conducatori din federatie, de cluburi, arbitri. Sa vedem ce se descopera. Daca se va dovedi ca jucatorii unui club au primit bani de la conducatorul altui club, persoanele respective vor suporta consecintele sanctionarii individuale, iar ambele cluburi vor fi depunctate", a declarat Sandu, care este convins ca si in Liga I se pot lua aceleasi masuri ca in Serie A.

"In Italia au ascultat telefoanele si au constatat, iar un judecator a luat aceasta masura. La noi, daca astfel de lucruri s-ar intampla, sigur ca instanta se pronunta si noi avem dreptul la masuri in plan sportiv, adica suspendarea persoanelor din fotbal, depunctarea cluburilor, retrogradarea, arbitri care trebuie scosi. Poate sunt prea curati oamenii astia din fotbal, cine stie?", a precizat bossul FRF.

Stelistii au acuzat Rapidul

In luna mai, managerul general al Stelei, Mihai Stoica, a declarat ca a primit un telefon prin care era instiintat ca partida dintre CFR Cluj si Rapid ar fi blat. O eventuala ascultare a telefoanelor ar fi putut stabili veridicitatea convorbirii, cat si identitatea persoanei care l-a instiintat pe stelist. Mai mult, referitor la aceeasi partida, capitanul Stelei, Mirel Radoi, a declarat ca are inregistrata pe telefon o convorbire care incrimineaza Rapidul.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.