Viorel Moldovan s-a oprit ieri din alergare. Atacantul legitimat ultima oara la echipa elvetiana Servette Geneva, grupare intrata in faliment, a decis sa se retraga din activitate. Moldovan renunta la fotbal intr-un moment in care selectionerul Victor Piturca isi pusese mari sperante in el ca va salva nationala!
Fotbalist serios si respectat, "Moldo-but" a compensat prin munca lipsa unui talent sclipitor. In strainatate, Moldovan a atins apogeul in Franta, unde a cistigat titlul cu FC Nantes. Sub tricolor, la Mondiale, Viorel a rapus portari de talia englezului David Seaman si a germanului Oliver Kahn. Bistriteanul a facut parte din lotul deplasat de Anghel Iordanescu la World Cup '94, unde Romania s-a clasat pe locul 5 in lume. In viata si-n cariera, Viorel s-a condus dupa dictonul: "Pasi marunti, viata lunga!". Este printre putinii componenti ai generatiei de aur care nu s-a sfiit sa critice dur neregulile din fotbal, inclusiv actuala conducere a FRF si LPF.

Viorel, te intorci in fotbalul romanesc?

Ca fotbalist, nu. Ca altceva, foarte probabil. Am refuzat ofertele venite de la Poli Timisoara si Dinamo. Am discutat aseara (n.r. - simbata seara) cu Olaroiu si cu Dobos, carora le-am transmis decizia pe care am luat-o. Le multumesc celor doua echipe ca m-au dorit, dar am decis sa nu ma mai chinuiesc! M-ar fi tentat sa ma duc la Timisoara, unde este un proiect interesant. Le doresc celor de-acolo sa ajunga sa se bata de la egal la egal cu fortele Capitalei.

Te-a speriat revenirea in Divizia A, dupa ce destui colegi de-ai tai de generatie au dat gres?

Mi-am pus destule intrebari. Readaptarea la fotbalul romanesc ar fi fost dificila. Nu avea rost sa ma chinuiesc, nici eu si nici familia mea. Daca as fi venit in Romania, ar fi trebuit sa stau despartit de familie pina la vara. Acum citva timp declarasem ca nu voi mai evolua niciodata in Divizia A. Ma tin de cuvint.

Ce vei face in continuare, schimbi campionatul?

Nu mai plec nicaieri. In proportie de 99,99 la suta, ma retrag din fotbal! Daca era vorba sa alerg dupa bani, poate m-as fi transferat in Qatar sau in Coreea de Sud. Asa insa...

Esti multumit cu ceea ce ai realizat in cariera?

Foarte, foarte, foarte multumit. Sint linistit si impacat cu mine. Nu regret nimic. Imi cunosc limitele. Poate ca acum a sosit momentul sa pun punct. Asa a fost destinul meu, sa ma retrag dupa o perioada dificila in cariera, cind am ajuns, pentru prima oara, somer. In decizia luata a cintarit mult faptul ca ultimele sase luni au fost extrem de zbuciumate pentru mine.

Te vei stabili in strainatate?

Intentionez sa revin in tara, la vara, si sa ma stabilesc, impreuna cu familia, in Bucuresti. Pina atunci nu pot pleca din Elvetia, pentru ca ambii copii sint inscrisi aici la scoala.

Urmeaza sa devii antrenor?

Deocamdata, nu m-am decis. Am destul timp sa ma gindesc ce voi face dupa retragere. In zilele urmatoare ma asteapta o vacanta destul de lunga. Plec la schi.

Dinu Viorel Moldovan

Citeste si:

Data si locul nasterii: 08.07.1972 (Bistrita)

Inaltime: 1,77 metri

Greutate: 75 de kilograme

Echipe la care a evoluat: Gloria Bistrita (1990-1993), Dinamo (1993-1995), Neuchatel Xamax (1995-1996), Grasshoppers Zürich (1996-1998), Coventry (1997-1998), Fenerbahce (1998-2000), Nantes (2000-2003 si 2003-2004), Al-Wahda (2003-2004), Servette Geneva (2004-2005)

Meciuri si goluri in Divizia A: 132 de jocuri; 32 de goluri

Partide si goluri in strainatate: 208 jocuri; 120 de goluri

Performante: un titlu de campion al Frantei, doua titluri de golgeter al Elvetiei, cele mai multe goluri inscrise de un roman in campionate straine

Debut la echipa nationala: 22.09.1993, Romania-Israel 1-0

Selectii la prima reprezentativa: 68 de jocuri

Goluri sub tricolor: 25 de goluri

Turnee finale la care a evoluat: Campionatul Mondial din 1998, Campionatul European 1996 si 2000

Avere de 10 milioane de dolari

Conform revistei "Capital", Viorel Moldovan a adunat de-a lungul carierei o avere estimata la 9-10 milioane de dolari. Cu aceasta suma, bistriteanul se situeaza in topul celor mai bogati zece sportivi romani din toate timpurile. Viorel a cistigat bani multi pe la toate echipele la care a evoluat: Neuchatel Xamax si Grasshoppers Zürich (cite 800.000 de dolari); Coventry si Fenerbache (cite 1,2 milioane de dolari). La Nantes, Viorel era platit cu un salariu anual de 1,7 milioane de dolari. La Al-Wahda (Emiratele Arabe Unite), bistriteanul n-a rezistat decit doua luni.