Sapte fotbalisti de la Rapid au fost agresati de fanii stelisti in timpul primului meci din finala Ligii Nationale de Hochei * Desi jucatorii recunosc ca s-au impartit pumni de ambele tabere, Jandarmeria spune ca totul n-a fost decat "o situatie conflictuala"

Mai multi fotbalisti de la Rapid au fost agresati, vineri seara, la Patinoarul "Mihai Flamaropol" din Capitala, de catre suporteri stelisti, in timpul meciului Steaua - SC Miercurea Ciuc, din finala Ligii Nationale. Daniel Niculae, Vasile Maftei, Vali Negru, Emilian Dolha, Robert Ilyes, Cristian Ionescu si Sabin Ilie (insotit de fiica sa, acesta a plecat mai devreme) au venit la patinoar cu intentia de a urmari meciul, dar au fost loviti de o parte dintre membrii galeriei bucurestene. Scandalul a inceput in pauza dintre primele reprize, desi pana atunci fotbalistii au discutat normal cu fanii stelisti. "La un moment dat, au venit unii mai rai si au inceput sa ne injure si chiar sa ne bruscheze. Am vrut sa plecam, dar nu ne-au lasat. Au inceput sa apara niste lovituri, dar am dat si noi, nu am fugit ca lasii. Au dat si ei, dar am ripostat si noi", a spus Maftei. "Nu era cazul sa ne uitam cum ne scuipa si cum ne lovesc. Am dat si noi pana au venit jandarmii. Chiar ma batea gandul, inainte de acest incident, sa luam niste lectii de K1 de la Daniel Ghita. Ne-ar fi prins bine, dar ne-am descurcat si asa", a completat Niculae. "Eu puteam sa fiu batut de jandarmi, dar a intervenit Dolha si s-a stins conflictul. Este pacat de ceea ce s-a intamplat", a spus Ilyes, care s-a bucurat la primul gol al "ciucanilor", fapt care a atras furia fanilor ros-albastri.

Antrenorul Rapidului, Razvan Lucescu, a declarat: "Numai niste imbecili puteau sa se comporte asa. Ei nu si-au dat seama ca, de fapt, fac rau tocmai echipei pe care o sustin. Niste golani si niste derbedei au sarit la bataie in fata catorva jucatori. Ce-ar mai fi de spus?". Liderul fanilor stelisti, Gheorghe Mustata, a spus ca cei care i-au agresat pe rapidisti nu fac parte din galerie. De asemenea, Jean Pavel, fost sef al galeriei steliste si actual patron al echipei de hochei, a spus ca rapidistii puteau evita incidentul. "Puteau sa se gandeasca inainte de a veni la meci. Era mai bine daca ramaneau acasa", a spus Pavel. Gigi "Corsicanu", seful galeriei rapidiste, a spus ca "agresorii n-au avut curaj sa se ia de noi si au atacat jucatorii". "Meme Stoica a venit de atatea ori in Giulesti si nu i s-a intamplat nimic. Sa vina linistit. Si noi ne-am razboit cu fanii de la Steaua si Dinamo, dar pe jucatori i-am respectat mereu", a adaugat "Corsicanu". In urma acestor incidente, jandarmii care asigurau ordinea in interiorul patinoarului au retinut mai multe persoane, iar fotbalistii rapidisti au parasit patinoarul. Ulterior, purtatorul de cuvant al Brigazii Speciale de Interventie a Jandarmeriei, Bogdan Onea, a declarat ca nu s-au inregistrat incidente la patinoar, ci doar unele tensiuni datorate prezentei fotbalistilor de la Rapid in zona galeriei steliste. "Nu s-a dat nici o sanctiune, jandarmii au intervenit doar pentru a dezamorsa situatia conflictuala!", a spus Onea.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.