Intre doua editii de Cupa Mondiala, luna de luna, iubitorii de fotbal asteapta sa vada clasamentul FIFA pentru a afla cam pe unde se situeaza favoritii lor. Facut dupa anumite criterii, acest clasament are destul de putine legaturi cu realitatea, fiind destule echipe care ajung foarte sus evoluand numai in compania unor adversari extrem de slabi, cazul Mexicului si al SUA.

Actuala editie a Campionatului Mondial a demonstrat, daca mai era nevoie, ca topul realizat de FIFA, in colaborare cu o cunoscuta firma producatoare de bauturi racoritoare, este destul de departe de realitate.

Iata cum arata clasamentul pe luna mai: 1. Brazilia, 2. Cehia, 3. Olanda, 4. Mexic, 5. Spania, 6. SUA, 7. Portugalia, 8. Franta, 9. Argentina, 10. Anglia... 13. Italia... 19. Germania. Dupa cum se poate observa, nici una din primele sase formatii prezente in acest top nu a reusit sa patrunda in semifinalele Campionatului Mondial din Germania, mai mult, echipele clasate pe locurile 2 si 6 parasind competitia inca din faza grupelor. Portugalia, Franta, Italia si Germania se bat pentru titlul suprem, formatii clasate intre locurile 7 si 19. Sunt tot mai multe voci care spun ca presedintele Blatter are nevoie de acest clasament pentru a-si sustine ideile sale de globalizare a fotbalului, "prietenii" din Asia si Africa clasandu-se destul de bine.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.