Se poate spune ca Italia a devenit cel mai mare dusman al Cehiei, cel putin pentru urmatorii patru ani, pina la urmatorul turneu final. Nationala condusa de Mar-cello Lippi a spulberat, ieri, la Hamburg, sperantele cehilor de a se califica in optimile de finala, "squadra azzura" cistigind cu 2-0 o confruntare de care pe care. in primele minute ale partidei, jocul a fost foarte calm, nici o echipa nereusind sa puna in pericol poarta adversa. Lippi a avut ceva probleme de efectiv, fiind nevoit sa il schimbe inca din minutul 17 pe Nesta (accidentat) cu "interistul" Materazzi.

Tot raul spre bine pentru "allenatore" Lippi, pentru ca noul intrat in teren a reusit deschiderea scorului in minutul 26, reluind cu capul in plasa o centrare excelenta venita de la Totti. Multumiti cu avantajul obtinut, italienii au facut ceea ce stiu ei cel mai bine: conservarea rezultatului. Cehii, morti fara Koller, au descoperit ca sansele de calificare sint din ce in ce mai mici, mai ales dupa ce in ultimul minut al primei reprize au ramas in inferioritate numerica, Polak primind al doilea galben.

Dupa pauza, echipa lui Bruckner a fortat pe atac, dar si-a neglijat defensiva, motiv suficient pentru italieni de a produce o serie de contraatacuri devastatoare. Cu trei minute inainte de final, Pippo Inzaghi a scapat singur cu portarul Cech si l-a executat cu singe rece pe goalkeeper-ul lui Chelsea. Cehii s-au prabusit pe gazon, iar dincolo, la Nürnberg, ghanezii au inteles ca nu mai pot pierde calificarea de care n-a putut beneficia formatia care a lasat acasa Romania. Oare noi ce-am fi facut in locul cehilor?