Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana in 2007 ar putea sa aiba efecte minore asupra sportivilor din Romania, care ar putea ajunge la fel de greu in spatiul comunitar. Un membru al Parlamentului European, Ivo Belet, a propus, in cadrul unei reuniuni ce a avut loc miercuri, ca fotbalul sa aiba un statut special si sa fie exceptat de la normele europene privind libera circulatie a fortei de munca, se arata intr-un comunicat al grupului PPE-DE.

"Dupa aparitia Legii Bosman in urma cu zece ani, fotbalul este reglementat ca orice alta activitate economica. Libera circulatie a jucatorilor in Uniunea Europeana a avut consecinte socante. Exista din ce in ce mai putini jucatori formati pe plan local, asta desi se stie ca fotbalul are un rol educativ si social important", a declarat Ivo Belet, in cadrul reuniunii intitulate "Fotbalul si Societatea", ce a avut loc la Bruxelles.

O comisie parlamentara studiaza fotbalul

Citeste si:

Ivo Belet, reprezentant al grupului PPE-DE in Parlamentul European, considera ca, din aceste motive, este bine ca fotbalul sa fie exceptat de la normele europene privind concurenta si libera circulatie a fortei de munca. In urma discutiilor, s-a decis ca patru comisii parlamentare sa elaboreze un raport privind fotbalul profesionist in Uniunea Europeana, in vederea introducerii unui statut separat pentru fotbal.

Egalizarea cluburilor

In cadrul reuniunii, la care a fost prezent, printre altii, si directorul general al UEFA, Lars-Christer Olsson, s-a discutat si despre diferentele dintre cluburile puternice si cele sarace. "O redistribuire a veniturilor este esentiala. Oamenii nu vor mai fi interesati de competitii, daca prapastia dintre cluburile mari si mici va creste in continuare", a mai spus Belet. Prezent la Bruxelles, presedintele clubului Bayern München, Karl-Heinz Rummenigge, a solicitat parlamentarilor europeni "introducerea unui plafon pentru salariile fotbalistilor profesionisti", pentru a se realiza o concurenta mai onesta intre cluburi.