Mare deceptie in sanul delegatiei tarii noastre, dupa concursul de Cupa Mondiala de gimnastica din Germania de la Cottbus. Acolo unde - cum au consemnat toate ziarele - tripla noastra laureata olimpica a fost intr-un fel, umbra cele de la Atena de acum aproape doi ani. Caderea Catalinei de pe barna - aparatul care a consacrat-o in lumea gimnasticii mondiale si olimpice a avut efectul unui dus rece pe sira spinarii. In primul rand pentru ea, care si-ar fi dorit o cu totul alta prestatie, oricum, o pozitie pe podium, chiar mai convingatoare decat in decembrie precedent in Australia, la mondialele de la Melbourne, unde tot la barna cucerise bronzul.

Acum, iata, nici atat, ci aflata in afara sportivelor promovate in finala. Ar parea de aceea justificat gestul Catalinei ca la intoarcerea in tara sa-si faca bagajele si sa plece acasa, la Constanta. Si poate ca asa s-ar fi si intamplat, daca n-ar fi intervenit reprezentantii federatiei si totodata prof. Dan Grecu, antrenorul coordonator al lotului masculin. De ce prof. Grecu? Pentru ca ultimul stagiu de pregatire al Catalinei, cel de la Bucuresti, a avut loc in aceeasi sala cu gimnastii.

Prof. Grecu a fost in masura sa vada cum se pregateste Catalina, singura, doar sub indrumarea celui care a descoperit-o antrenorul Matei Stanei. Chiar daca prof. Grecu, ponderat din fire n-a facut nici un fel de referire la maniera de pregatire a Catalinei, mai mult, a fost dintre cei care au considerat esecul ei la Cotbus ca un simplu accident de parcurs (asteptand de la ea o cu totul alta prestatie la Campionatele Internationale ale Romaniei de la Ploiesti), totusi exista opinii care confirma faptul ca gimnasta n-ar fi acordat pregatirii interesul cuvenit. Pana la un punct si antrenorul Stanei nu se declara multumit.

De fapt tehnicianul constantean si-a asumat o mare raspundere, atunci cand a preluat pregatirea Catalinei, gimnasta nemaifiind copilita de 6 ani pe care a putut-o modela cum si-a dorit. Acum, majora, Catalina este o gimnasta cu personalitate, care nu accepta cu usurinta orice lectie, chiar daca aceasta o preda oameni ce ii doresc numai binele. Riscul antrenorului Stanei, de a nu reusi sa o aduca pe fosta sa eleva pe... linia de plutire este cu atat mai mare cu cat ea, Catalina, trece printr-o vizibila perioada de deruta. Este, intr-adevar, tot mai descumpanita. De altfel Catalina nu o data isi exprima intentia de a renunta la marea performanta.

Dar dupa ce a revenit la sfatul celor din jur care considera ca gimnasta mai poate avea un cuvant de spus in performanta ea nu dovedeste si intersul necesar. Acest lucru s-a facut remarcat chiar la nationalele de la Bacau, unde prestatia ei a fost inferioara uneia dintre exponentele "noului val", Sandra Izbasa. A fost ca o infrangere pentru Catalina, era firesc sa o marcheze. Dar ar fi trebuit sa faca uitat "episodul Bacau", printr-un spor de concentrare in antrenamente. Se pare ca n-a fost asa, de vreme ce la Cottbus tocmai aparatul ei favorit i-a fost opreliste.

Antrenorul Stanei si nu numai el - ramane la convingerea ca la "internationalele" Romaniei Catalina va fi cu totul alta, mult mai aproape de valoarea ei, astfel ca sa-si poata asigura participarea la Campionatele Europene de la Volos - Grecia din ultima decada a acestei luni.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.