“Nu sunt cel mai bun antrenor din lume”

Antrenorul echipei engleze Chelsea, Jose Mourinho, nu este chiar atat de arogant cum pare. Desemnat recent cel mai bun antrenor de pe glob de catre cotidianul sportiv portughez "Record", Mourinho sustine ca nu se simte cel mai bun din lume. "Sunt foarte ambitios si vreau sa ajung cat mai departe. Si de aceea spun ca nu ma simt cel mai bun antrenor din lume", a explicat portughezul, care a fost ales pentru al doilea an consecutiv cel mai bun antrenor din lume de catre Federatia Internationala de Istorie si Statistica a Fotbalului (IFFHS).

Alegerea sa a fost facuta in urma voturilor unor experti din 81 de tari de pe toate continentele. "Premiul se refera doar la anul 2005. Am castigat un campionat, o Cupa a Angliei si am atins semifinalele Ligii Campionilor. A fost un an fantastic pentru Chelsea. Si apoi, intotdeauna iti face placere sa ti se spuna ca esti cel mai bun din lume. Este un trofeu pe care nu il voi uita niciodata", a mai adaugat Jose Mourinho.

In cursul interviului acordat cotidianului portughez, tehnicianul revine asupra eliminarii lui Chelsea din Liga Campionilor. FC Barcelona, invingatoare in tur, la Londra, cu 2-1, s-a calificat trecuta in sferturile de finala ale Ligii dupa un meci egal (1-1) realizat pe teren propriu. "Am digerat aceasta eliminare mult mai usor decat isi imagineaza unii. Nu sunt idiot. Cunosc fotbalul si diferitele sale competitii. Noi am fost eliminati de o echipa excelenta. Si este mai bine asa decat sa fii eliminat de o formatie fara ambitie. In acest gen de intalniri intre mari cluburi, detaliile fac diferenta", a afirmat tehnicianul portughez.

Intrebat despre viitorul lui Chelsea, Mourinho observa ca acest club a parcurs un drum lung, insa mai poate inca sa creasca: "Clubul s-a dezvoltat gratie puterii financiare a patronului sau si gratie efortului depus de persoanele care muncesc aici. El si-a creat o pozitie de forta in Anglia, insa trebuie sa se dezvolte mai mult ca institutie".


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.