Inainte de a deveni lider al gherilei cubaneze, „El Comandante“ a fost portarul si antrenorul unei echipe de fotbal din Columbia. Pe acelasi post a evoluat si Albert Camus, deoarece era sarac si isi tocea mai putin pantofii

Finala primului Campionat Mondial de fotbal s-a bucurat doar de 20 de rinduri in "Gazzetta dello Sport". Au trecut 76 de ani de atunci, iar presa din intreaga lume prefateaza zilnic evenimentul, alocindu-i mii de pagini, cu luni bune inainte de primul fluier al turneului final. In 2006, anul Weltmeistershaftului german, scriitorul uruguayan Eduardo Galeano apare in fata publicului roman prin intermediul ultimei sale carti, "Fotbalul, lumini si umbre", recent aparuta la Editura Logos, in traducerea lui Alexandru Ciolan.

Albert Camus, numarul 1

Sint peste 250 de pagini de poveste a Mondialelor, in contextul fotbalistic, dar si socio-politic al vremii, iar starurile beneficiaza de portrete a caror marime este proportionala cu locul pe care il ocupa in istoria fotbalului. Intr-un stil care "violeaza, fara remuscari, granitele literare", Galeano prezinta insa si alte situatii sau personaje tangente acestui sport devenit industrie. Spre exemplu, "in 1930 Albert Camus era Sfintul Petru care pazea poarta echipei de fotbal a Universitatii din Alger. Se obisnuise de mic copil sa joace pe postul acesta, care consuma cel mai putin pantofii. Provenit dintr-o familie saraca, Camus nu-si putea permite luxul de a alerga pe terenul de joc: in fiecare seara, bunica ii controla talpile si daca le vedea roase ii tragea o mama de bataie".

Gloante contra goluri

Doua decenii mai tirziu, fotbalul ajungea si la mina revolutionarilor: "'Am aparat un penalti care o sa faca istorie in Leticia>>, povestea, intr-o scrisoare din Columbia, un tinar argentinian. Se numea Ernesto Guevara si inca nu devenise Che. In 1952 umbla in cautarea norocului pe drumurile Americii. Pe malurile Amazonului, in Leticia, a fost antrenorul unei echipe de fotbal". Interactiunea politica-fotbal a capatat insa, in istorie, note tragice: "Squadra italiana a cistigat Mondialul din ’34 si pe cel din ’38 in numele patriei si cel al lui Mussolini (…) Si pentru nazisti fotbalul era o chestiune de stat. Un monument ii aminteste, in Ucraina, pe jucatorii lui Dinamo Kiev din 1942. In plina ocupatie germana, ei au comis nebunia de a infringe, pe stadionul local, o selectionata a lui Hitler. Si fusesera avertizati: - Cistigati - muriti. Au intrat resemnati ca vor pierde, tremurind de frica si de foame, dar nu si-au putut infringe dorinta de a fi demni. Cei unsprezece au fost impuscati cu echipamentul pe ei, pe malul unei ripe, la terminarea meciului".


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.